Gabriela Mangîr este unul dintre profesorii prestigioși de la Colegiul Național AT Laurian Botoșani unde predă limba franceză.
Când spunem inovație, spunem Gabriela Mangîr. Când spunem metode de educație non-formală, gândurile ne duc spre Gabriela Mangîr, profesorul botoșănean care a făcut o artă din disciplina pe care o predă și care este nelipsită din topul preferințelor foștilor elevi, când se gândesc la dascălii care i-au școlit.
Gabriela Mangîr se află printre elevi de decenii întregi și în ciuda rezultatelor excepționale obținute de-a lungul anilor, a simțit și acceptat un nou pas, s-a arătat deschisă unui nou curs, cel organizat de Asociația B-Right Media și partenerii în cadrul proiectului „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”.
„Mi-au plăcut foarte mult activitățile din cadrul cursului. Toate exercițiile propuse le voi folosi la clasă. Pentru că se pretează la predarea limbilor străine. Poate că unele dintre ele le foloseam deja dar nu erau conceptualizate. Și aici chiar am avut ocazia să reflectez asupra teoriei și asupra rezultatului activităților”,
Gabriela Mangîr, profesor lb. franceză CN AT Laurian
Cum vor primi elevii astfel de metode de predare mai neconvenționale?
„Elevilor le place activitatea non-formală dar și în cadrul lecțiilor dacă e altfel decât predarea clasică acceptă și asimilează și mai ușor cunoștințele. Și depinde de fiecare profesor cum știe să integreze aceste metode. Și ar fi ideal ca astfel de metode să fie incluse în programa școlară generalizată, după părerea mea, da. Și fac așa. Dar poate că nu toată lumea reușește să transmită cunoștințele și să formeze niște competențe prin metode non-formale. Noi nu prea suntem formați așa în acest spirit”,
Gabriela Mangîr, profesor lb. franceză CN AT Laurian
Pentru asta există proiecte de genul CreaFuture care marchează un început în modul modern de predare la clasă.
„CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.
Proiectul „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, este implementat la Botoșani de Asociația B-Right Media și partenerii Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024