Împrumuturile bancare efectuate de municipalitate generează rate lunare cumulate de 873.000 de lei. Acesta provin de la două dintre cele trei credite accesate de Primăria Botoşani.
Primul, de la Raiffeisen Bank, în valoare de 25 de milioane de lei, a fost utilizat pentru asfaltarea mai multor străzi şi pentru el se plătesc rate de ceva peste 300.000 de lei, iar del de-al doilea, de la OTP, în valoare de 24,7 milioane de lei, presupune o achitarea unei rate de 260.000 de lei. La acest sume se adaugă dobânzile şi se ajunge astfel la totalul de aproape nouă miliarde de lei vechi. Şefii de la municipiu dau însă asigurări că situaţia financiară a instituţiei este liniştitoare.
„Nu am avut nici o zi de întârziere, nu am am avut nici o eşalonare, absolut nimic. Am mereu două priorităţi: ratele la bancă şi plata salariilor”, a afirmat
Valerian Sănduc, directorul economic al Primăriei Botoşani. Municipalitatea mai are în derulare un credit, de 30 de milioane de lei, prin Intesa Sanpaolo Bank, numai că la acesta nu s-a început încă plata ratelor.
(S.B.)