Creșterea salarială convenită cu sindicatele ar fi de 20% pentru profesori și angajații din Învățământ, pentru anul 2024, confirmă Ligia Deca, ministra Educației.
Întrebată la un eveniment despre planurile de majorare în rate a salariilor din Educație pentru anul 2024, Deca a mai spus că „s-au discutat mai multe variante de etapizare“.
Reacția vine după ce ieri Edupedu.ro a publicat intențiile de creștere salarială cuprinse într-un proiect de oug al Ministerului Finanțelor, care prevede o majorare de 13% la 1 ianuarie și o alta de 7% de la 1 august. Asta în condițiile în care datele prezentate de Guvernul Ciucă pe data de 12 iunie, prin vocea ministrului Muncii de la vremea respectivă, la încheiera grevei generale a profesorilor, arătau o creștere cu aproape 40% a salariului net pentru profesorul debutant.
Deca spune acum, în premieră, că înțelegerea cu sindicatele profesorilor ar fi fost accea conform căreia să existe o creștere de peste 50% față de salariile dinainte de luna iunie ale profesorilor.
„Din ultimele discuții s-a desprins un posibil 20% ca un procent de creștere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuțiile vizavi de etapele de acordate, ceea ce ar însemna că avem o creștere de peste 50% față de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an“,
susține Ligia Deca.
„Există sigur ordonanța din vară, sigur, care vorbea despre o creștere de 50% de la 1 ianuarie raportat la noua grilă pentru Educație, care însă, din păcate, nu este în vigoare pentru că legea salarizării unitare nu e finalizată. În acest context, Guvernul și federațiile sindicale ale cadrelor didactice, ale personalului din Învățământ, au discutat în ultimele săptămâni care ar fi o creștere realistă, bazată pe posibilitățile pentru anul viitor, dar care să și arate semnul de respect pe care-l avem pentru profesia didactică.
Din ultimele discuții s-a desprins un posibil 20% ca un procent de creștere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuțiile vizavi de etapele de acordate, ceea ce ar însemna că avem o creștere de peste 50% față de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an. Acestea sunt detaliile pe care le am, am văzut discuțiile din spațiul public. Este încă o discuție deschisă între Guvern și federațiile sindicale. Ceea ce eu am în clar, în acest moment, este că vom avea o creștere peste 50% pe medie a salariilor din învățământ față de ce aveam înainte de luna iunie, și de asemenea vom regla toate inechitățile pe care le-am identificat împreună cu reprezentanții profesorilor. Asta înseamnă inclusiv măsuri care să crească salariile directorilor, directorilor adjuncți și personalului de conducere și alte categorii care fiind pe alte grile nu beneficiază în același mod de creșterile salariale.
Reporter: Dar de ce acest 20% este în două tranșe, așa cum apare în acest proiect?
Ligia Deca: În ultima discuție avută între prim-ministru și reprezentanți federațiilor s-au discutat mai multe variante de etapizare. Nu avem încă o variantă pe care s-o fi agreat într-o întâlnire față în față între reprezentanții federațiilor sindicale și prim-ministru. Permiteți-mi să nu speculez, știu care sunt propunerile de etapizare, dar aș vrea să nu inducem în opinia publică variante care să nu fie confirmate. Cred că în scurt timp vom putea face un anunț public și vor putea confirma și reprezentații cadrelor didactice“.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024