Începând din anul școlar 2021-2022, creșele vor fi preluate, la cererea consiliilor locale, de către grădinițele cu program prelungit.
Cel puțin asta prevede un proiect de OUG pus în dezbatere publică la începutul săptămânii de către Ministerul Educației.
Potrivit proiectului, pentru funcția de educator se vor accepta și absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, în anumite condiții.
Ministerul Educației propune, prin acest proiect, care urmează să modifice Legea educației (Legea nr. 1/2011), integrarea creșelor în sistemul național de învățământ preuniversitar și trecerea lor în subordinea grădinițelor cu program prelungit, la solicitarea consiliilor locale, prin decizie a inspectoratelor școlare județene.
Potrivit Avocatnet.ro, prin excepție, ca urmare a unor situații administrative deosebite, inspectoratele școlare pot decide arondarea acestora grădinițelor cu program normal. În cazul în care consiliile locale nu solicită arondarea, creșele rămân în subordinea lor, sub coordonarea metodologică a inspectoratelor școlare.
Conform proiectului, creșele vor prelua copiii cu vârste cuprinse între 11 luni și trei ani, în vreme ce, în prezent, potrivit Legii 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, acestea sunt organizate pe grupe de vârstă și dezvoltare psihomotorie a copiilor, astfel:
-grupa mică, până la împlinirea vârstei de un an;
-grupa mijlocie, între un an și doi ani;
-grupa mare, peste doi ani.
Inspectoratele școlare județene urmează să finalizeze procedura de arondare a creșelor la grădinițe până la data de 1 octombrie 2021. Ministerul Educației va asigura personalul necesar desfășurării educației antepreșcolare.
Proiectul Ministerului Educației reglementează și condițiile de studii necesare pentru ocuparea funcției didactice de educator-puericultor începând cu anul școlar 2021-2022.
Astfel, vor fi acceptați și absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare care au urmat cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educatiei cu terți, precum și absolvenți cu diploma de licență, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar sau absolvenți ai programelor de masterat didactic, specializarea educație timpurie.
Totodată, educatorii-puericultori din structura creșelor de stat care trec în coordonarea Ministerului Educației, începând cu anul școlar 2021-2022 pot ocupa, în următorii patru ani, funcția de educator-puericultor, cu condiția îndeplinirii cerințelor specifice din Metodologia de recunoaștere și atestare a competențelor profesionale pentru ocuparea funcției de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educației.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024