O crimă şocantă zguduie comuna Costuleni. Un puşti în vârstă de zece ani, dispărut de acasă din timpul verii, a fost găsit mort, îndesat într-un sac de iută, care a fost aruncat într-o râpă, scrie Ziarul de Iasi. Descoperirea macabră a fost făcută vineri la amiază. Sacul în care se aflau oasele copilului a fost găsit de nişte localnici care se aflau prin zonă. Aceştia au desfăcut de curiozitate sacul şi au văzut oasele, apoi au alertat poliţia. Potrivit unor surse din cadrul anchetei gestionate de procurori, sacul era legat, iar în interior au găsit şi o sârmă. Cel mai prob
Aseară, procurorii aveau o listă de suspecţi, printre care şi ciobanii de la stână. Procurorii şi criminaliştii au chemat familia pentru a recunoaşte hainele cu care băiatul era îmbrăcat înainte de a pleca de acasă. Copilul plecase de acasă îmbrăcat cu o bluză de trening neagră inscripţionată cu cifrele 1972 de culoare roşie, o maletă albă cu mâneci lungi, o pereche de pantaloni de trening şi ghete negre cu un şiret negru, iar celălalt roşu. De asemenea, oasele copilului au fost trimise la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru necropsie, care ar fi confirmat moartea copilului prin violenţă.
Familia din care provenea băiatul era modestă şi a reclamat dispariţia acestuia după zece zile de la dispariţie. Micuţul în vârstă de zece ani se numeşte Andrei Alexandru Agape şi mai plecase de acasă pentru a lucra la ciobani la o stână din apropierea satului Covasna, chiar dacă era minor. Stâna este situată la câţiva kilometri de sat. Familia puştiului rămăsese fără casă anul trecut, când imobilul a ars în urma unui incendiu. De atunci, familia a locuit la bunici şi rude din localitate, la fel şi copilul dispărut. Ei le-au spus poliţiştilor că a anunţat târziu dispariţia fiului lor deoarece acesta locuia în mai multe părţi.
Din primele informaţii, puştiul a dispărut în ziua în care în localitate a fost sărbătorit hramul şi se bănuia că fugise de acasă. „La data de 9 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 40 de ani, din satul Covasna, comuna Costuleni, cu privire la faptul că, la data de 29 mai, fiul său de zece ani a plecat de la domiciliul unei localnice şi nu a mai revenit“, au precizat în momentul respectiv reprezentanţii poliţiei. Copilul avea înălţimea între 1,10 cm - 1,20 cm, constituţie astenică, tenul palid, păr blond, tuns scurt şi ochii albaştri.
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
De teamă că va pica Bacalaureatul, un adolescent s-a sinucis: Mintea mea nu mă mai lasă!
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile