Un bărbat din județul Botoșani, care și-a omorât fratele în bătaie, a fost trimis ieri, 19 octombrie 2015, în judecată de magistrați.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Vasile Ungureanu, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în satul Draxini, comuna Băluşeni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”. S-a reţinut că, în seara zilei de 23 august 2015, i-a aplicat mai multe lovituri cu mijloace şi corpuri contondente fratelui său, Constantin Ungureanu, provocându-i leziuni care au dus la decesul acestuia.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată pe portalul instituției de judecată.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile