Cadavrul unui bărbat a fost găsit marţi de poliţişti într-un beci dintr-o locuinţă din judeţul Suceava.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, poliţiştii au descoperit un cadavru aflat în stare de descompunere într-un beci dintr-o locuinţă din comuna Marginea.
Oamenii legii au făcut verificări într-un alt dosar în care un bărbat de 30 de ani, care locuia în casa tatălui său, fusese arestat pentru o tâlhărie comisă în luna aprilie. În urma cercetărilor, poliţiştii au mers la locuinţa respectivă, iar în beci au găsit cadavrul în stare de descompunere al unui bărbat, identificat ulterior ca fiind Maricel Zlotari, de 37 de ani.
Anchetatorii au stabilit că victima se cunoştea cu bărbatul în vârstă de 30 de ani care stătea în casa tatălui său, iar cei doi se vedeau des şi consumau şi băuturi alcoolice. La o astfel de întâlnire în luna noiembrie, cei doi bărbaţi s-ar fi certat, iar victima a fost lovită de bărbatul respectiv şi în urma rănilor a decedat. Bărbatul a dus cadavrul în beci şi l-a acoperit cu paie, el locuind mai departe în casa respectivă.
În luna aprilie, el a jefuit un bărbat din localitate, după care a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, fiind dus în arestul IPJ Suceava, unde se află şi în momentul de faţă, informează Ştiri pe surse.
Anchetatorii au precizat că dispariţia victimei nu a fost semnalată la momentul respectiv deoarece acesta nu avea familie şi nici prieteni. Procurorii au început cercetările în acest caz pentru a stabili cum s-a petrecut fapta în urma căreia bărbatul a fost ucis.
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024