Condamnatul se numeşte
Dumitru Daniel Bucan, are 36 de ani, iar cei şase ani de închisoare i-a primit pentru ultima sa faptă, cea din 2013, când, fără nici un motiv, a intrat în curtea unui bărbat din Fălticeni şi l-a omorât în bătaie.
În
2008, acelaşi Bucan, beat la volan, a provocat un terifiant accident rutier, soldat cu doi morţi şi mai multe persoane rănite, iar pentru acea faptă a primit doi ani de închisoare cu executare, după aproape un an în spatele gratiilor fiind din nou liber.
În anul
2009, Dumitru Daniel Bucan a fost condamnat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani pentru că a snobit în bătaie un botoșănean care a avut nevoie de spitalizare mai multe de două luni. Pentru fapta comisă, fălticeneanul a primit cinci luni de închisoare cu suspendare și termen de încarcerare doi ani și cinci luni.
Procurorii de caz au afirmat că bărbatul are un comportament antisocial și chiar dacă știa că va fi privat de libertate, acesta nu și-a schimbat atitudinea agresivă.
A negat că ar fi comis crima, însă a fost dat de gol de o geacă de piele
Purtătorul de cuvânt al
Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a anunțat vineri, 25 aprilie 2014 că pe numele lui
Dumitru Daniel Bucan a fost emis joi mandatul de executare a pedepsei închisorii pentru şase ani, fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar câteva ore mai târziu fălticeneanul s-a predat singur la poliție.
Fapta pentru care a fost condamnat s-a petrecut în noaptea de 2-3 februarie 2013, când a intrat în curtea unei case, iar când bărbatul care locuia acolo, Cristian Postolachi de 47 de ani, i-a cerut să iasă afară, l-a bătut cu sălbăticie, lovindu-l cu pumnii şi cotul în zona capului, iar apoi cu picioarele.
Agresorul i-a cerut concubinei victimei să întrețină relații sexuale contracost
Concubina victimei povestea că ea a fugit de frică în scara unui bloc din apropiere, după ce agresorul i-ar fi cerut să întreţină relaţii sexuale cu el, oferindu-i în schimb
100 de lei. Când a revenit, şi-a găsit concubinul plin de sânge şi în stare gravă, după câteva ore
Cristian Postolachi decedând.
Audiat de poliţişti a doua zi, Bucan a negat că ar avea vreo legătură cu crima, susţinând că el toată noaptea a fost la locuinţa mamei sale, aspect confirmat şi de aceasta din urmă. Încă din ziua în care au fost sesizaţi de crimă anchetatorii au ridicat de la inculpat o geacă pe care bănuiau că a purtat-o în noaptea în care a avut loc agresiunea.
Au trimis geaca la
Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar specialiştii au identificat două pete de sânge în zona reverului, respectiv pe umărul aferent mânecii stângi.
Anchetatorii susţineau de asemenea că Dumitru Daniel Bucan a consumat băuturi alcoolice în exces înaintea crimei, primind un sms de la soţia care tocmai îl părăsise de câteva zile, sms prin care femeia îl anunţa că a ajuns în Italia.
CITEȘTE:
Criminalul feroce din Botoșani și-a recunoscut fapta - VEZI cum arată