Liderul Forța Civică Botoșani a mai spus în cadrul conferinței faptul că a intrat în Alianța Creștin Liberală cu un număr însemnat de oameni de calitate.
”
Suntem astăzi împreună pentru că ne unesc valorile Dreptei care sunt proprietatea, cultul muncii, conștiința valorii, liberă concurență, dar și solidaritatea socială. Ca președinte al Forței Civică, cred ca voi vorbi pentru ultima dată de FC, consider că vom aduce un aport de oameni nu neapărat cantitativ, ci mai degrabă calitativ. Am intrat în această alianță și în PDL și apoi în PNL cu tot sufletul, am intrat cu încredere, am intrat mai ales cu speranță că împreună cu cei de la această masă și armata care se află în spatele nostru, vom reuși să facem lucruri bune pentru Botoșani și pentru România”, a declarat
Cristian Roman, președinte Forța Civică Botosani.
La finalul evenimentului președinții ambelor partide, Florin Țurcanu și Cătălin Flutur nu și-au dăruit cadouri simbolice așa cum a fost la semnarea protocolului între Forța Civică și Partidul Democrat Liberal.
(Ș.V.)
CITEȘTE:
Sorescu : Portariuc nu are decât 10% din electorat la Botoșani