Cristina Bahrin, managerul interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani a trimis un drept la replică referitor la protestul spontan din data de 30 decembrie 2020 al unor angajațil.
Redăm mai jos comunicatul transmis:
Cea mai mare parte din colectivul de medici al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, împreună cu o parte din personalul medical mediu și auxiliar, șefi de compartimente, birouri, personal administrativ, își exprimă dezacordul față de modul de prezentare și manifestare acâtorva colegi, care au indus o tentă de conflict acut prin așa-numitul „protest spontan” din data de 30.12.2020. Manifestarea a afectat imaginea spitalului și a întregului personal și nu este conformă cu realitatea.
Cea mai mare parte din colectiv spijină, în această perioadă critică, eforturile managerului interimar Cristina Bahrin, în lupta cu problemele dificile generate de pandemia de COVID-19 într-un spital suport - probleme care privesc atât pacienții, cât și personalul spitalului în prezent insuficient, obosit și expus -, și dezavuează ferm ingerințele politice în actul managerial și medical.
„O minoritate nu poate protesta în numele majorității. Cei care au protestat, manipulați politic, au fost în număr de aproximativ 20 dintr-un colectiv de 121 membri, prezentând probleme inerente, zilnice, într-o imagine de probleme acute nerezolvate de mult timp. Majoritatea colectivului spitalului susține un management performant care nu trebuie să fie influențat de politicăîn administrația locală”,
a declarat Cristina Bahrin, managerul interimar al spitalului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile