Este criză acută în farmacii. Unele medicamente lipsesc sau se g[sesc cu dificultate.
De mai bine de o lună, medicamentul pentru bolnavii de tiroidă lipseşte cu desăvărşire. Nici Paracetamolul nu mai este de găsit. Şi în timp ce autorităţile spun că totul e sub control, farmaciştii nu ştiu când îşi vor reface stocurile.
Farmacist - Nici spirt, nici măşti, nici mănuşi.
În farmacii, atât clienţii, cât şi angajaţii sunt expuşi virusului. Stocurile s-au epuizat rapid, iar nimeni nu ştie când se vor reface.
Mai multe tipuri de medicamente au dispărut de pe rafturile farmaciilor. Banalul Paracetamol nu se mai găseşte, după ce mai mulţi specialişti au început să îl recomande pentru combaterea simptomelor cauzate de coronavirus.
Farmaciile nu pot să le asigure tratamentul necesar nici bolnavilor cronici. Pentru pacienţii cu afecţiuni tiroidiene, de exemplu, a existat un medicament minune. Însă şi acesta a dispărut.
Anca Crupariu, purtător de cuvânt Agenţia Naţională a Medicamentului - Mai mulţi producători români şi-au manifestat intenţia de a-şi dubla producţia pentru anumite medicamente pentru care în ultimul timp au existat semnalări de deficit pe piaţă.
Cu astfel de probleme se confruntă şi altă ţări din Europa. Franţa, de exemplu, a introdus încă de acum două săptămâni restricţii privind comercializarea paracetamolului, pentru a evita o criză.
Persoanele care nu au simptome pot cumpăra o singură cutie, iar cei care au dureri sau febră pot cumpăra două cutii. În mod similar a procedat şi Elveţia, unde aceste măsuri sunt valabile şi pentru alte medicamente, scrie Observator
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024