Odată cu începerea crizei financiare, la centrele de plasament sau azilele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, coada oamenilor cu inimă largă s-a cam rărit. Faţă de anii precedenţi, cînd donaţiile erau la ordinea zilei, în acest an, acestea lipsesc cu desăvîrşire. Potrivit conducerii DGASPC, singurul ajutor de care a beneficiat instituţia a fost din partea Clubului Rotary care a finanţat lucrările de reabilitare a Centrului de Asistenţă şi Îngrijire Dorohoi şi a unei firme de construcţii care ajută centrul de plasament din localitatea Truşeşti. „
Nu am mai avut donaţii cum erau odată, maşini de spălat sau saci de haine sau alimente. Au mai fost cîteva manuale, botoşăneni care au mai făcut cîte o pomană, sau situaţii de praznice, în care unii oameni au solicitat să dea ceva de mîncare de obicei la Leorda”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Şi dacă în cursul acestui an, donaţiile au lipsit, în schimb în anii anteriori, acestea erau extrem de numeroase, fostul şef de la Centrul de Asistenţă Socială şi Îngrijire Leorda fiind chiar suspectat că ar fi sustras din bunurile donate bătrînilor asistaţi.