Floricel Aionițoaei, managerul repus pe funcție al Teatrului de Păpuși și Tineret Vasilache a primit alături de solicitarea de demisie a sindicatului și o ediție a cărții ”Forme fundamentale ale angoasei” de Fritz Riemann, care ar fi stat la baza gândirii spectacolelor artistice ale instituției.
Cu cartea în mână, directorul de la teatru a arătat că, totuși colegii săi vor trebui să probeze acuzele pe care i le aduc, cu documente.
”Se pare că în ultima zi colegii mei nu voiesc să lucreze. Asta este. O să vedem, o să citesc această adresă și aceste acuze și probabil se vor întâmpla câteva lucruri. Ceea ce se reproșează cu această carte, pionieratul proiectului meu de management și al conținutului acestei cărți a fost preluat de la alte teatre iar în București este un concurs care are ca temă exact formele fundamentale ale angoasei”
Floricel Aionițoaei, managerul Teatrului Vasilache
A declarat ferm că nu dorește să își dea demisia.
”Din câte știu eu, în Republica România concursurile de management se obțin pe bază de concurs, nu pe bază de demonstrații sindicale, nu după caietul de presă”
Floricel Aionițoaei, managerul Teatrului Vasilache
Mai mult, el a mai spus că acuzele cu plagiatul s-ar fi dovedit a fi false, dovadă stând o anchetă a procurorilor.
”Absolut toate acuzele care au fost aduse, inclusiv asta au fost demonstrate de către procuror la Suceava, au fost demontate, bucățică cu bucățică. Deci tot ce s-a spus un an și jumătate despre mine au fost niște minciuni ordinare care au avut substrat doar ocuparea funcției de manager de niște apropiați politic”
Floricel Aionițoaei, managerul Teatrului Vasilache
La capitolul documente, actorii de la Teatru susțin că există un raport de expertiză al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), aflat sub autoritatea Guvernului României.
”Documentul ORDA există că doar am citit și numărul documentului, nu e nici o problemă. Ne asumăm acțiunea de astăzi și atitudinea față de dlui. Nu este de competența noastră să cercetăm ce-i trece prin capul dlui. Avem un ordonator principal de credite, o lege a organizării și funcționării sindicatului, instrumente sunt la care să apelăm”
Marius Rogojinschi, actor Teatrul Vasilache
CLICK pe VIDEO pentru declarația integrală a managerului de la Vasilache
(G.E.)
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024