Cererile financiare adresate părinților de către unitățile de învățământ din municipiul Botoșani încă reprezintă un fenomen.
Discuția a fost reluată în plenul municipal de către o consilieră locală aleasă pe listele USR.
Raluca Curelariu a solicitat verificări suplimentare din partea Primăriei care alocă fonduri pentru cele necesare asigurării unei activități optime în școli și grădinițe.
„Mai departe ne apropiem de finalul anului și ne apropiem de subiectul buget. Deși am avut multe discuții pe acest subiect în Consiliul Local, în continuare sunt școli și grădinițe care cer bani de la părinți. Dle primar, cred că dacă ne uităm un pic pe execuția bugetară a fiecărei școli în parte, o să vedem care sunt școlile care își fac treaba și care cheltuie banii pe care îi primesc de la Primărie, că primesc banii, și care sunt școlile care preferă să ceară bani de la părinți ca să nu facă cheltuieli în plus. E vorba strict de atitudinea pe care noi o avem față de școli și directorii de școli față de anumiți diriginți. Atâta timp cât unele școli pot să supraviețuiască din banii Primăriei fără să ceară un leu de la părinți, cu siguranță toate pot face același lucru. Trebuie doar să fim un pic mai fermi noi când ne uităm pe execuția lor de bugetară”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Edilul șef i-a reamintit că are pârghiile necesare pentru a verifica aceste aspecte în calitate de ales local.
„Bugetul pentru școli și banii pe care îi cer unii directori sau cadre didactice de la părinți, poate fi discutat în Consiliul de Administrație al școlilor, unde suntem reprezentați de către dumneavoastră. În fiecare Consiliu de Administrație avem unul, doi consilieri locali. Puteți ridica această problemă, solicitați bugetul. Am făcut și eu solicitări la începutul anului să nu mai cerem acești bani de la părinți. Unii directori sunt mai eficienți, fac solicitări pentru reechilibrarea sumelor cu bani de la alte unități de învățământ acolo unde nu s-au cheltuit pentru materiale igienico-sanitare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Mai departe, edilul șef arătat că Primăria are în implementare proiecte în valoare de 10 milioane de euro, cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru dotarea unităților de învățământ, în funcție de solicitările primite de la conducerile școlilor.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024