Tatăl acestora a fost găsit vinovat de producerea unui accident rutier în care o femeie și-a pierdut viața.
Bărbatul este obligat acum la plata pensiei alimentare pentru cei doi copii ai victimei, câte 450 de lei pe lună pentru fiecare. Neplata pensiei alimentare ar însemna zile în plus de închisoare pentru tatăl micuților din comuna suceveană Ciprian Porumbescu, închis în prezent în Penitenciarul Botoșani.
Trei copii din comuna plătesc cu banii din alocații daunele morale impuse de instanțele de judecată pentru tatăl lor.
Bărbatul este închis în Penitenciarul din Botoșani, iar neplata acestor daune ar însemna zile în plus de închisoare pentru tatăl celor trei micuți.
Groaznicul accident care a schimbat radical viața a două familii s-a petrecut în luna august 2016. Atunci, o femeie în vârstă de 40 de ani, mamă a doi copii, și-a găsit sfârșitul în comuna Ilișești, după ce o căruță nesemnalizată, încărcată cu lemne,a apărut în fața mașinii în care se afla. Femeia a avut parte de o moarte cumplită. Aceasta era stabilită în Spania și venise în concediu, împreună cu cei doi copii și cu soțul spaniol. Familia închiriase un autoturism Dacia Logan pentru a avea cu ce se deplasa în perioada concediului. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 22.00, când era deja întuneric. La volanul Daciei era cetățeanul spaniol, soțul femeii, în vârstă de 39 de ani. Acesta s-a trezit în față cu o căruță nesemnalizată, iar lemnele depășeau în spate cadrul căruței. Trunchiurile de copaci au intrat prin parbriz, prin partea dreaptă, iar o parte au ieșit prin lunetă. Femeia aflată pe scaunul din dreapta șoferului nu a avut nici o șansă de supraviețuire. Pe bancheta din spate erau copiii celor doi, unul în vârstă de șase ani și unul de un an și jumătate. Cel mai mare copil s-a aflat în zona prin care lemnele au intrat în mașină, însă din fericire nu a fost lovit de acestea, scrie obiectivdesuceava.ro.
Căruțașul, un bărbat în vârstă de 25 de ani din Ciprian Porumbescu a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și plata sumei de 20.000 de euro către soțul spaniol, reprezentând daune morale.
La această sumă se adaugă plata pensiei alimentare către cei doi copii, până la vârsta de 18 ani, în valoare lunară de 100 de euro pentru fiecare copil, începând cu data de 1 martie 2020.
”Am plătit din martie până acum dar este foarte greu. Iau alocațiile copiilor și plătesc pensiile alimentare ale celor doi copii rămași fără mama. Ştiu că și pentru ei este o tragedie, dar sunt zile în care rămân fără bani pentru mâncare. Am trei copii, două fete și un băiețel. Fetița cea mare, în vârstă de nouă ani, are mai multe probleme de sănătate și este inclusă în grad de handicap, pentru deficiență funcțională accentuată. I-au pensie de însoțitor pentru ea. A doua are probleme cardiace și cu greu fac față cu costul medicamentelor. E din ce în ce mai greu. Ne afundăm în datorii din care simt că nu vom mai putea ieși niciodată. Am pus câte 20, 30 de euro și și contul deschis pentru plata daunelor morale, să vadă că avem bunăvoință să plătim. Nu mai pot. Nu mai știu la ce ușă să bat să cer ajutor. Dacă nu plătim lunar pensia alimentară, pentru cei doi copii, orice restanță se calculează în zile de închisoare pentru soțul meu”, a povestit Florentina Solomon, soția bărbatului găsit vinovat de producerea groaznicului accident de circulație.
Se pare că cei trei copii din Ciprian Porumbescu au noroc de bunica din partea tatălui, care îi ajută cu tot ce poate, dar și ea se plânge că pensia este mică și face față cu greu tuturor cheltuielilor.
Nesemnalizarea corectă a făcut posibilă producerea unei tragedii care a marcat pentru totdeauna existența a două familii, iar cinci copii așteaptă Crăciunul fără unul dintre părinți alături. Nu se poate spune care dramă e mai mare sau mai mică, dar cert este că trei copii din Ciprian Porumbescu rămân fără bani de mâncare pentru ca tatăl lor să nu facă zile de pușcărie în plus față de cele stabilite de instanța de judecată, a încheiat sursa citată.
(Foto: obiectivdesuceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Veste pentru profesori: Se virează 1.500 de lei pe card până la finalul săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024