Canalul TVR 3, prin studioul TVR Iaşi, organizează în perioada 25 octombrie-15 decembrie 2010 emisiunea concurs “Vocea Populară”, care se adresează tinerilor interpreţi vocali de muzică populară din întreaga ţară. Pentru regiunea Moldovei, programul include 11 emisiuni televizate. Fiecare judeţ (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea) îşi va desemna câte un reprezentant ales dintre cei mai buni. După ce va fi desemnat câte un reprezentat al fiecărui judeţ din Moldova, concurenţii se vor întrece în două semifinale care vor desemna câştigătorul regiunii. Acesta va participa, alături de ceilalţi patru finalişti (TVR Timişoara, TVR Cluj, TVR Craiova şi TVR Târgu-Mureş) la marea finală de la Bucureşti.
Marele premiu – o Dacia
Cîştigătorul naţional va primi un autoturism tip Dacia, finalistul regiunii 2500 de lei pentru finalistul regiunii, iar ocupanţii locurilor doi şi trei obiecte în valoare de 500 de lei. Pentru emisiunea concurs “Vocea Populară”, TVR Iaşi organizează o preselecţie la nivelul întregii regiuni. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0232-210.444 sau la adresa de email [email protected], până la data de 10 octombrie 2010. La preselecţie se pot înscrie interpreţi vocali de muzică populară din zona Moldovei, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care nu sunt sub contract cu orchestre sau ansambluri folclorice profesioniste.
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024