Jandarmii au intervenit în seara zilei de luni, 1 iunie 2015, în urma unui apel 112, pentru a aplana un conflict izbucnit la un bar de pe strada Primăverii din municipiul Botoșani.
Două tinere între care ,,mocnea” un conflict mai vechi s-au întâlnit întâmplător pe terasa barului. Ce a urmat, se întâmplă de obicei între bărbați. Una dintre fete s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat spre cealaltă pentru a-i cere acesteia să-i lase prietenul în pace, încercând să o și lovească cu palma, pentru a fi cât mai convingătoare.
Pentru a se apăra, după cum le-a relatat ulterior jandarmilor, cea de-a doua tânără a luat o sticlă goală de pe masă și a lovit-o în cap, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Mavromati, unde a fost transportată cu o ambulanță.
Jandarmii i-au întocmit agresoarei actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, aceasta fiind și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei pentru provocare de scandal.
Conform prevederilor legale, lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, iar dacă în urma acestora este afectată sănătatea persoanei, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani sau cu amendă.
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024