Valeriu Iftime nu se declară impresionat de calificarea echipei naționale.
Într-o discuție cu Sport.ro, Valeriu Iftime a subliniat că grupa României a fost extrem de slabă și că, prin prisma evoluției tricoloirlor din preliminarii, calificarea a fost una norocoasă.
Dar chiar și așa, patronul celor de la FC Botoșani a precizat că va merge la vară în Germania pentru a urmări selecționata lui Edward Iordănescu la Campionatul European din 2024.
"Calificarea e un lucru extraordinar pentru fotbalul nostru. Eu repet și spun că e o calificare norocoasă. Echipa noastră nu are o valoare atât de bună încât să avem încredere în viitorul Campionat European și să facem o figură acolo. Una peste alta, e o mare realizare că ne-am calificat. Noroc, cu ghilimelele de rigoare, de război. Altfel, lucrurile erau mai complicate. E bine că ne-am calificat, un lucru foarte fain, dar să nu o luăm razna acum să credem că avem o echipă națională extraordinară. Asta e opinia mea.'' A dat un gol, dar asta nu înseamnă că și-a salvat toate celelalte prestații. Dar, trebuie să ne bucurăm acum, că suntem la un Campionat European și mulți români care iubesc fotbalul sunt fericit astăzi și nu doar astăzi. Eu, bineînțeles, o să merg în Germania să văd echipa națională la Campionatul European. Am fost mereu să văd echipa de fotbal la orice turneu internațional.
Dar hai să nu fim atât de euforici că avem o echipă extraordinară, că antrenorul a făcut minuni, că Pușcaș... Eu nu cred în astea. A existat doar o conjunctură favorabilă pentru națională. O grupă foarte, foarte slabă",
a precizat Valeriu Iftime.
Afaceristul a specificat însă că un singur lucru îl va face să-și schimbe părerea despre naționala României. Valeriu Iftime a evidențiat că în cazul în care tricolorii o vor învinge pe Elveția marți, pe Arena Națională, abia atunci va declara că echipa e una bună.
"Să vedem meciul. Dacă batem Elveția, îmi schimb părerea! Dacă batem, avem o echipă bună, dacă nu, rămân la părerea mea. Dacă meciul ăsta îl salvează pe domnul Burleanu și îl face mare președinte, atunci eu sunt amețit complet. Elveția e o echipă bună, dar nu de speriat. E o echipă care era pretendentă la primul loc în grupă. Dacă noi îi batem la noi acasă înseamnă că suntem o echipă bună. Chiar vreau să văd asta. Din păcate, meciul cu Israel nu e deloc elocvent având în vedere în ce situație se află țara și programul încărcat pe care l-a avut în preliminarii”,
a mai spus Valeriu Iftime.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024