Un consilier local social democrat a transmis un mesaj din partea administratorilor unei societăți din subordinea Consiliului Local.
Laurențiu Maftei care este reprezentant al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) la societatea Modern Calor. A arătat în plen că pe data de 23 mai a participat la o ședință prin care s-a dezbătut nemulțumirea membrilor Consiliului de Administrație, prin vocea lui Constantin Zărnescu, față de nemajorarea cotei variabile din profitul societății.
Pe 3 iunie 2019 acest subiect a intrat în dezbaterea plenului municipal însă acordarea cotei variabile membrilor CA a fost respinsă.
„Cred că în 3 luni de zile era cazul să dăm un răspuns membrilor CA de la Modern Calor și cu această ocazie să putem lua în discuție, după lege, dacă într-adevăr dnii din CA pot primi această cotă variabilă pentru că unii dintre ei spun că conform textului de lege, în contractul pe care îl au este prevăzută în mod expres ca această cotă variabilă să fie acordată”,
Laurențiu Maftei, consilier local PSD
Pe data de 9 septembrie a avut loc o nouă ședință. CA-ul în general se întrunește lunar și doar în cazuri excepționale poate fin convocat de două ori în 30 de zile.
Laurențiu Maftei a mai menționat că deja a fost deschis un proces pentru neacordarea acestor bani.
„Eu rog să luăm în considerare ce s-a cerut cu cota variabilă și să dăm un răspuns în mod expres pentru că în toate ședințele care au loc acolo mai mult de 25 de minute se discută despre cota variabilă”,
Laurențiu Maftei, consilier local PSD
Primarul Cătălin Flutur a intervenit cu o singură întrebare.
„Am o singură întrebare. Spuneți-mi dacă la ultima ședință, CA sau reprezentanții AGA au luat în discuție solicitarea făcută de inginerul de la Modern Calor care a venit aici și ne-a spus că nu li s-au mai mărit salariile angajaților de foarte mult timp. Că au salarii foarte mici față de cei cu funcții de conducere. În afară de cota variabilă, o mărire salarială pentru angajați s-a cerut? Nu. Mulțumesc”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Consiliul de Administrație de la Modern Calor este format din:
Constantin Doru – președinte
Nistor Cristian – membru
Zărnescu Constantin – membru
Drelciuc Simion – membru
Aceștia beneficiază lunar de un sumă brută de 1.710 lei, pentru că se întâlnesc într-o ședință. Sumă care, potrivit lui Laurențiu Maftei li se pare insuficientă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile