Aceste lucrări de modernizare nu au fost prinse în
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) şi la solicitările cetăţenilor din aceste zone, administraţia locală va face şi ultimile lucrări de modernizare, luând fiecare cartier în parte.
Fondurile necesare pentru acest set sunt de peste 123.000 lei, inclusiv
TVA şi sunt prevăzuţi pentru trotuare, căi de acces în cartierul
Plevna, Aleea Victoriei şi
Bulevardul Victoriei.
„Vom reveni şi cu alţi indicatori pentru a face avizări pentru acces la blocuri, trotuare, alei acolo unde nu s-a putut interveni prin PIDU sau acolo unde se vor deteriora sau acolo unde se va implementa proiectul de mediu. În urma ultimilor discuţii pe care le-am avut cu preşedintele CJ şi reprezentanţi ai Nova ApaServ mi s-a transmis că aceste lucrări, cu toate că sunt întârziate de doi ani de zile şi Dorohoiul este cumva blocat din cauza acestui proiect, vor începe totuşi în luna martie, urmând ca prioritizarea lucrărilor aşa încât să nu afecteze lucrările din PIDU, să fie făcută la propunerea autorităţii publice locale pe raza căreia se lucrează” a afirmat
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Ambele proiecte
PIDU şi cel al operatorului de apă au ca termen de finalizare anul 2015.
(M.A.)
CITEȘTE:
Primarul cere bani de la Dragnea pentru asfaltarea a patru străzi : AFLĂ care