Pentru polițiștii din Bacău capturarea lui Constantin Cuciureanu a reprezentat o activitate de duzină. Cel puţin asta reiese de pe pagina oficială de web a Inspectoratului de Poliţie Judeţean de acolo.
Prinderea controversatului om de afaceri a fost introdusă pe buletinul de presă de vineri alături de informaţii precum prinderea unui hoţ de lemne sau altora care sustrăgeau materiale feroase. Ba mai mult, acestora din urmă li s-a acordat şi un spaţiu mult mai generos în comunicat. Redăm mai joc, cuvânt cu cuvânt, ce au făcut public poliţiştii băcăuani privitor la capturarea afaceristului botoşănean.
Botoșănean, urmărit național, depistat de polițiștii din Bacău
Polițiștii de investigații criminale din Bacău au depistat la data de 09.02.2012, în comuna Hemeiuș, un botoșănean de 42 de ani, urmărit național, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea.
Constantin C., poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Botoșani, prin care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Bacău.
CITEŞTE ŞI:
Greşeală fatală a lui Cuciureanu – amănunte incredibile de la capturare