Descinderile efectuate de procuroii DNA Suceava la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani încep să capete o altă nuanță, asta după ce procurorii au scos la suprafață anumite detalii despre cei doi șefi audiați. Ba mai mult, se pare că funcțiile lor încep să se clatine.
După ce au fost audiați la sediul DNA Suceava, şeful IPJ Botoșani, comisarul şef Cristian Cucoreanu, şi şeful Serviciului personal din cadrul IPJ, Adrian Osolinschi, au fost eliberaţi, însă au fost plasaţi sub control judiciar.
De asemenea, împotriva celor doi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, în sarcina lor fiind reţinută doar fapta privind numirea în funcţie a inspectorului principal Cristian Şuhan.
În conformitate cu prevederile Legii privind statutul poliţistului, în astfel de situaţii cei doi ar trebui suspendaţi din funcţie şi puşi la dispoziţie.
„Prin Ordonanţele din data de 5.5.2015 faţă de inculpaţi s-a luat măsura controlului judiciar aceştia având obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiţi agenţi şi ofiţeri din cadrul IPJ Botoşani, direct sau indirect, pe nicio cale şi de a nu deţine, folosi şi purta arme”, se arată într-un comunicat de presă trimis de DNA.
Măsura controlului judiciar a fost comunicată atât inculpaţilor cât şi următoarelor instituţii: IPJ Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale -Biroul de Supraveghere, Poliţiei Municipiului Botoşani şi Poliţiei municipiului Dorohoi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor şi Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile