Deşi a a renunţat la funcţia de director general al SC Nova Apaserv SA Maricel Georgescu va fi cel care, în continuare, va avea practic decizia finală în conducerea operativă a societăţii. Aceasta deoarece el este şi preşedintele consiliului de administraţie, postură din care nu a demisionat.
Nu pentru că nu ar fi vrut să facă acest lucru, ci pentru că, dacă şi-ar fi pus planurile în practică, ar fi blocat practic unitatea. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au descoperit că numirea unui nou preşedinte la CA şi dizolvarea Adunării Generale a Acţionarilor, aşa cum dorea noul preşedinte al Consiliului Judeţean, sunt proceduri care necesită foarte mult timp. Ori, şefii CJ îşi doresc să se adopte cât mai repede un plan de relansare a activităţii date fiind debitele de 5,2 milioane de lei pe care societatea le înregistrează la bugetul de stat.
„Rămâne preşedinte, numai din director şi-a dat demisia. Dacă dizolvam şi AGA, mă blocam şi eu n-am timp să mă blochez pentru că trebuie să scot un plan de reorganizare a unităţii în cel mai scurt timp”, a explicat
Florin Ţurcanu. Acesta intenţionează să convoace o şedinţă extraordinară de CJ special pentru clarificarea situaţiei de la SC Nova Apaserv SA. Nominalizat pentru preluarea postului de director general este liberalul Gabriel Cârlan.
CITEŞTE ŞI:
A picat primul director de după venirea lui Ţurcanu la CJ