Un botoşănean de 30 de ani din Leorda a dat dovadă de inconştienţă în ziua de 26 august când s-a urcat la volanul unei maşini, fără a avea permis de conducere şi puţin abţiguit. Astfel, în ziua amintită, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 58, pe relaţia Botoşani – Suceava, în afara localităţii Curteşti, B.D. ajunge pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcţiei de mers, autoturismul intrând în coliziune cu un cap de pod.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1.39 mg/l alcool pur în aerul expirat; a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că B.D. nu poseda permis de conducere valid. Din accident nu au rezultat victime omeneşti. În cauză se continuă cercetările faţă de B. D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.(G.E.)