Intrarea preşedintelui judeţean al Mişcării Populare în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani îl aduce pentru prima dată într-o competiţie electorală directă cu edilul şef din perioada 2004 – 2012.
Deşi au fost colegi atât în PNL, cât şi în PDL, Mihai Ţâbuleac şi Cătălin Flutur nu prea au avut niciodată o relaţie cordială, fiind de notorietate aversiunea reciprocă dintre ei. Fostul preşedinte al CJ Botoşani susţine însă că nu şi-a depus candidatura pentru a-l încurca pe actualul consilier judeţean şi că a fost practic determinat de actualul context legislativ şi politic să o facă.
„Mi s-a părut normal să îmi asum cea mai grea candidatură, care este cea de la municipiul reşedinţă. Nu am vreun gând revanşard. Dacă preşedintele Consiliului Judeţean se alegea prin vot direct, atunci candidam la preşedinţia CJ”,
Mihai Ţâbuleac pentru Botoşăneanul.
Conflictul dintre Mihai Ţâbuleac şi Cătălin Flutur a explodat în 2008, când PD a fuzionat cu PLD şi a format PDL. Atunci Ţâbuleac era vicepreşedinte naţional al PLD, însă preşedinte la nou înfiinţata organizaţie democrat-liberală a fost desemnat Flutur, hotărâre cu care senatorul de atunci s-a împăcat foarte greu. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile