Bugetul de la Mihai Eminescu s-a cvadruplat în şapte ani şi jumătate, de la preluarea conducerii de către liberalul Verginel Gireadă. În 2004, când acesta şi-a început primul mandat, Primăria aduna din taxe şi impozite locale în jurul a 450.000 de lei, pentru ca anul trecut să ajungă la circa 2,2 milioane de lei.
Unul din motivele principale ale creşterii masive a încasărilor derivă din multitudinea de botoşăneni, fie ei locuitori ai comunei sau proveniţi din municipiul reşedinţă, care şi-au construit vile.
„Nu s-au mai făcut căsuţe, vile s-au făcut”, spune
Verginel Gireadă. De altfel, inclusiv administraţia locală s-a mutat într-o
clădire nouă (foto sus). Astfel, dacă în urmă cu şapte ani în comună existau în jur de 2.000 de case de locuit, acum numărul acestora a ajuns la circa 2.600. Practic, aproximativ jumătate din veniturile locale de la bugetul provin de la persoane fizice. Alături de investiiţile făcute de firmele private, care au devenit astfel la rândul lor plătitoare de taxe şi impozite, s-a realizat o foarte drastică situaţie a masei impozabile.
„Am evidenţă la milimetru”
„Am reuşit prin centralizare, prin tot ce am făcut. Era vraişte când am venit. Am făcut informatizare, am măsurat terenuri, am măsurat construcţii, am verificat casă cu casă, tot la cheie. Am evidenţă la milimetru, orice autorizaţie de construcţie se dă mergem pe teren şi la data la care expiră autorizaţia se verifică dacă e gata sau nu e gata. Dacă e gata trecem proprietarul la plătit taxe şi impozite”, declară
primarul de Mihai Eminescu. Acesta promite să folosească banii cu precădere pentru investiţii.
„O să facem drumuri, investiţii, alei în Cătămărăşti Deal, dar astea se finalizează până în toamnă, nu înseamnă că în trei zile până la alegeri se fac. Sunt proiecte în curs, altele în faza de licitare, deci sunt proiecte noi şi altele vechi, care deja sunt licitate şi care le facem în funcţie de banii disponibili”, mai afirmă
Verginel Gireadă.
CITEŞTE ŞI:
Verginel îşi modenizează comuna pe un credit de peste 1 milion de euro