Cum este posibil să închei anul cu o cifră de afaceri de 142,1 milioane de lei și un profit de 1,1 milioane de lei, iar peste 10 luni să intri în insolvență. Acesta este unul dintre misterele care învăluie situația în care se află SC Doly-Com SRL.
Compania se situează pe locul 7 în clasamentul județean al firmelor întocmit pe baza cifrei de afaceri din 2014. Nici mai mult, nici mai puțin de 142.143.515 lei a fost cifra de afaceri a companiei controlate de Iulian Căzăcuț împreună cu soția sa, în timp ce profitul s-a ridicat la exact 1.196.360 de lei, sumă cu care SC Doly-Com SRL ocupă poziția 44 în Topul Județean al Firmelor alcătuit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani. Ba mai mult, societatea comercială menționată se află pe prima poziție la capitolul ”producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne” – întreprinderi mari. Tocmai fiindcă a fost încadrată la ”marii contribuabili”, firma nu s-a mai aflat în atenția Administrației Județene a Finanțelor Publice, fiind trecută la structurile centrale ale ANAF. Astfel, doar neoficial se vorbește despre efectuarea unui control care ar fi stabilit datorii uriașe la bugetul de stat din anii precedenți și despre depunerea unei sesizări penale.
313 salariați a avut anul trecut SC Doly-Com SRL, număr cu care se situa pe locul 11 al județului în Topul Angajatorilor.
Pe 22 octombrie Tribunalul Botoșani a admis solicitarea lui Iulian Căzăcuț de intrare a firmei în procedură generală de insolvență, administrator judiciar provizoriu fiind desemnat MGA Insolvency SPRL Suceava.
CITEȘTE ȘI:
La firma celui mai bogat cuplu botoșănean bat clopotele falimentului
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile