Dacă s-ar întocmi un top al celor mai proaste decizii pe care le-au luat în afara gazonului jucătorii de la FC Botoșani, Paul Batin ar ocupa cu siguranță un loc fruntaș.
Atacantul care a părăsit echipa fanion a județului în această săptămână a avut în vară o ofertă mai mult decât atrăgătoare din partea unui club din prima ligă a Rusiei. I se oferea un salariu de 15.000 dolari, însă a refuzat, deși roș-alb-albaștrii ar fi fost de acord cu transferul.
”A vrut la mai bine. FC Botoșani evolua în cupele europene, s-a gândit că va juca bine și că va intra în atenția unor cluburi mai importante”, a explicat Cornel Șfaițer, președinte executiv FC Botoșani.
Inițial, planul atacantului părea să fi fost unul bine conceput. FC Botoșani a eliminat Spartaki Tskhinvali după 1 – 1 acasă și 3 – 1 în deplasare, golul care a pecetluit calificarea în turul II preliminar al Europa League fiind marcat tocmai de Paul Batin.
Acesta a avut o evoluție lăudabilă și în turul de la Vrșovia, când Legia a învins FC Botoșani doar cu 1 – 0, după care atât echipa, cât și Paul Batin au înregistrat un recul de proporții.
Vârful, incomodat de faptul că a fost folosit mai mereu în bandă și nu în centrul atacului, a devenit rezervă de lux, cu salariu de 5.000 de euro și a ajuns în situația de a solicita rezilierea contractului fără nici o pretenție financiară. A renunțat inclusiv la prima de la calificarea cu Spartaki Tskhinvali, când a marcat singurul gol din acest sezon.
În precedentul sezon Paul Batin a evoluat în 34 de partide pentru FC Botoșani, marcând 5 goluri.
În trecut a mai jucat la FC Baia Mare, CFR Cluj, UTA, Pandurii Târgu Jiu și FC Brașov. La 28 de ani are 56 de goluri marcate în primele două eșaloane fotbalistice. În prezent nu are echipă. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Un fotbalist de la FC Botoșani a spus adio echipei: AFLĂ motivul
Vrei să lucrezi la Aeroportul Iași? ȘAPTE posturi disponibile – LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Sancțiuni mai MARI pregătite pentru parlamentarii chiulangii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Schimbări anunțate în programul „Rabla”: CE mașini vor putea fi cumpărate
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Aproape 100 de firme inclusiv din Botoșani „se bat” pentru renovarea unui spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile