Gabriel s-a transformat într-un tânăr normal. Joacă fotbal, iese cu amicii și visează să aibă un job stabil.
Gabriel Măcărel este un tânăr din Botoșani, care, în 2008, pe când avea doar șapte ani, a ajuns de urgență la spital, după ce mâncase cinci kilograme de jumări la o masă. La acea vreme, medicii au decis să îl interneze, deoarece riscul de infarct era unul major.
O echipa de specialiști l-a preluat si a avut grijă ca micuțul să devină un copil normal: ”Va ajunge un copil ca toţi ceilalţi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, pentru că îşi doreşte acest lucru şi munceşte pentru asta”, mărturiseau doctorii despre Gabriel imediat după internare.
Astăzi, potrivit cancan.ro, Gabriel (foto jos) are 20 ani, a slăbit enorm și arată ca un tânăr normal pentru vârsta lui. A făcut școală după posibilități și a lucrat cu ziua în diverse gospodării din sat. Visează, însă, să-și găsească un serviciu stabil în Dorohoi.
Tânărul practică sport la nivelul de amator, iar din când în când se răsfață cu o pizza după antrenamente.
Iar de fiecare dată când publică câte o fotografie cu el la masă, prietenii îi scriu mai în glumă, mai în serios: ”Aoleu, Gabi, lasă mâncarea, că iar ajungi la spital!” / ”Găbiță, nu începe iar, hai mai bine la sală!”, ”atenționându-l” să nu facă excese, mai scrie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024