Comisarii au dat întâmplător de amplasamentul cu pricina, în drumul lor către Darabani.
O echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu -CJ Botoșani, care se deplasa spre Darabani, a observat în municipiul Dorohoi, pe un amplasament, cantități mari de deșeuri.
În urma verificării amplasamentului, s-a constatat ca mai multe persoane acționau cu aparatura specifică pentru dezmembrarea unor vehicule scoase din uz (trei autobuze).
Pentru activitatea de tratare vehicule scoase din uz, operatorul economic nu a prezentat autorizație de mediu.
Din afirmațiile reprezentantului oficial al societății reiese că autovehiculele scoase din uz au fost casate în anul 2014, iar în anul 2021 au fost vândute către o persoană fizică.
La controlul din 16 iunie 2021 s-a constatat că vehiculele erau dezmembrate pe amplasament identificându-se cantități mari de deșeuri rezultate din dezmembrări, în amestec, depozitate o parte pe platforma betonata, iar o altă parte direct pe sol.
La întocmirea actului de control reprezentantul oficial al societății nu a prezentat contract de vânzare a vehiculelor scoase din uz unui operator economic autorizat sa desfășoare activități de colectare a vehiculelor scoase din uz sau direct operatorilor economici care sunt autorizați să efectueze operații de tratare a acestor vehicule.
S-au stabilit măsuri cu termen de realizare și s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.
(Foto: Garda de Mediu Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: