(P) Microstresul apare în urma unor mici momente emoționale ale angajaților, cauzate de neplăceri sau inconveniente în ceea ce privește atractivitatea mediului de lucru, modul în care se desfășoară taskurile, comunicarea în cadrul echipelor sau volumul mare de responsabilități la birou.
Odată acumulate astfel de momente, fără strategii de gestionare eficiente, la nivel de companie, microstresul poate duce la stări de epuizare și la probleme majore de productivitate în rândul angajaților. La nivel global, angajatorii, conform studiului AON, devin preocupați mai mult ca oricând de starea de bine a oamenilor din echipă.
Descoperă patru investiții smart prin care să reușești să gestionezi microstresul în compania ta.
Angajații tăi pot fi afectați de stresul cauzat de mediul de lucru întâlnit la birou. Noile generații de angajați sunt preocupate de conceptul „work-life balance”, respectiv de menținerea unui echilibru dintre viața personală și cea profesională. Mai mult, vor să se întâmple asta încă din timpul programului de lucru, astfel încât să iasă de la birou cu o stare pozitivă.
Neîncrederea în spațiul de birouri este o adevărată provocare pentru antreprenori. Prin urmare, regândirea spațiilor de birouri devine necesară, cu atât mai mult dacă vorbim de spații de birouri învechite, în care se încurajează doar munca.
Creează spații de lucru, în care angajatul să lucreze, dar și să se destindă atunci când simte nevoia. Cea mai simplă soluție ar fi ca o încăpere să fie regândită ca un spațiu de recreere, unde angajații pot socializa sau pot beneficia de surse de entertainment, precum jocuri interactive. Totodată, asigură-te că birourile sunt curate și dezinfectate, ca să oferi și siguranță sanitară, mai importantă ca oricând după experiența pandemiei de Covid-19.
Totodată, un spațiu de coworking în aer liber poate fi o inițiativă încurajatoare și productivă pentru angajații tăi. Vor exista din ce în ce mai multe campusuri de birouri care să permită o astfel de abordare inovativă de lucru. O soluție alternativă este aducerea naturii în birouri prin design și cât mai multe plante decorative.
Cum regândirea birourilor necesită investiții, poți apela la o instituție financiară nebancară pentru obținerea unui credit pe firmă. Ai avantaje precum:
● poți obține până la 100.000 RON, printr-un proces 100% online;
● perioada de rambursare este între 12 și 36 de luni pentru capital de lucru, până la 48 de luni mixt și până la 60 de luni pentru investiții;
● dobânda este variabilă, în funcție de ROBOR la 6 luni;
● sunt necesare două documente pentru un credit de peste 35.000 RON, respectiv un singur document pentru un credit de până la 35.000 RON;
● ai posibilitatea de a amâna, o singură dată pe durata contractului, plata unei rate pentru 30 de zile.
Într-un plan de management al microstresului, o posibilă problemă poate fi inexistența unui buget care să acopere nevoile de dezvoltare profesională și umană ale angajaților. În prezent, cerințele acestora sunt mult mai complexe, pentru că jobul nu mai e privit doar ca un simplu mijloc de a obține un venit, ci reprezintă o oportunitate constantă de evoluție în carieră.
Pe lângă instalarea microstresului, angajații tăi se pot îndrepta spre o demisie tăcută din cauza nemulțumirilor strânse. Pornind de la acest context riscant, asigură-te că angajații tăi au acces la programe de dezvoltare profesională. Ele pot fi sub formă de traininguri, workshopuri sau cursuri de specializare.
Totodată, discută cu fiecare angajat în parte și vezi cu ce probleme personale se confruntă. De exemplu, un program de autocunoaștere și cunoașterea stilului de personalitate îi poate fi folositor angajatului tău, atât la birou, cât și în afara acestuia.
Rutina este o cauză directă pentru instalarea microstresului într-o firmă. Angajații tăi pot fi nemulțumiți de procesele repetitive pe care le au de efectuat zilnic în desfășurarea muncii.
Tehnologia și digitalizarea au rolul de a ușura munca și, implicit, de a elimina taskurile de rutină. Prin urmare, investește în implementarea unor programe sau echipamente specifice profilului afacerii tale. De exemplu, departamentul financiar-contabil va fi cu adevărat mulțumit dacă în toate activitățile specifice are drept ajutor un soft ERP de gestiune.
Ca manager, trebuie să descoperi, fie trimestrial, fie anual, acele aspecte negative care trebuie îmbunătățite în ceea ce privește mediul de lucru din compania ta. Acesta reprezintă o nevoie organizațională pentru care trebuie să stabilești un buget special. Evaluarea mediului de lucru se poate realiza prin mai multe metode:
● sondaje interne cu privire la condițiile de muncă: echiparea birourilor, confortul sălii de masă sau relaxare, organizarea muncii, microclimatul din sediu etc.
● feedback la diverse acțiuni ale companiei, de exemplu, încheierea unui proiect important, derularea unei campanii de vânzări sau organizarea unui eveniment.
● analiză SWOT, privită ca instrument managerial, prin care să depistezi punctele tari, punctele slabe, amenințările și oportunitățile în ceea ce privește crearea unui mediu de lucru mai bun în compania ta.
În concluzie, regândirea spațiilor de birouri, atenția la programele de dezvoltare, automatizarea și digitalizarea proceselor și evaluarea mediului de lucru sunt patru direcții-cheie de urmărit. Microstresul, ce influențează starea emoțională a angajaților, se reduce odată cu planificarea unor investiții care să asigure un mediu de lucru sănătos.
Sursa foto: Shutterstock
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024