În PSD este liniște și unitate iar cei care au pornit cu actuala echipă la drum, își păstrează direcția. PSD are mii de membri la nivel de municipiu și este normal să apară și persoane care părăsesc barca.
Spune aceste lucruri președintele PSD Botoșani ca urmare a ultimelor mutări de pe scena politică locală ce-o au în prim plan pe Tereza Nica, noul candidat la Primărie, din partea UNPR.
Ce spune Ovidiu Portariuc?
”Nu m-a surprins, ce pot să spun, îi urez succes în drumul pe care l-a ales, fiecare are motivațiile personale și ia deciziile pe care le crede. Până la urmă fiecare soldat are bastonul de mareșal în propriul rucsac”
De fapt, există o oarecare urmă de surprindere…
”M-a surprins într-o oarecare măsură pentru că domnia sa în urmă cu jumătate de an declarase că nu mai are timp de politică și se retrage dedicându-se mai mult familiei. Și m-a surprins această revenire sau reintrare în acest domeniu. Cred că domnia sa vă poate spune mai multe. Eu îi urez succes, este o femeie harnică” – Ovidiu Portariuc, președintele PSD Botoșani.
Unul dintre motivele care au dus la această mișcare politică ar fi probabil faptul că în ultima perioadă Tereza Nica nu mai făcea numitor comun cu partidul.
”Cred că în ultimul an domnia sa a avut o activitate mai puțin susținută la nivelul partidului, au fost niște alegeri acolo unde s-a ales un alt președinte la organizația de femei, sunt motivații personale. Nu am văzut, probabil și-a depus demisia astăzi” – Ovidiu Portariuc, președintele PSD Botoșani.
Liderul PSD a mai spus că încă nu are o imagine completă a ceea ce va însemna Tereza Nica, contracandidat pentru funcția de primar și implicit voturile pe care le-ar putea strânge fosta social democrată care s-a alăturat unui partid ”slab reprezentat la Botoșani”. (G.E.)
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024