Păi e simplu. Te zbaţi să aduci naţionala de rugby pentru prima dată în istorie la Botoşani. Îi oferi toate condiţiile de care eşti capabil în acest colţ de ţară şi Uniune Europeană, de la cazare şi masă pînă la terenuri de antrenament şi joc. Promovezi insistent evenimentul ca să vină lumea la stadion. Şi vin pe puţin 5.000 de oameni care fac atmosferă, se manifestă decent, îşi încurajează favoriţii, nu înjură ca la fotbal. După meci rugby-iştii mulţumesc cum pot ei botoşănenilor. O fac şi verbal la conferinţa de presă, apoi stau minute în şir şi fac poze cu suporterii, dau autografe. Unii dintre ei joacă de ani de zile prin Franţa, de exemplu, însă nu respiră aer de Hexagon. TVR 2 transmite meciul, ne vede o ţară întreagă, ne mai facem şi noi puţină reclamă, adică sîntem capabili şi de lucruri frumoase, nu doar de violat babe şi trafic de ţigări.

Seara „îndrăznesc” şi rugby-iştii (antrenorii lor mai exact), să iasă la un club din oraş. Acolo dau peste oamenii lui Costică, omul ăla de afaceri despre a cărui corectitudine în afaceri s-a scris în zeci de mii de ziare, s-au făcut ştiri la TV, s-au organizat proteste de stradă, dar pentru care legea este aşa, o chestie doar pentru fraieri. Şi gorilele îşi simt teritoriul în pericol, adică cum, vine cineva la Botoşani fără să le ceară lor voie, fără să se plece în faţa lor? Aşa că le mulţumesc şi ei în felul lor rugby-iştilor, adică le umflă puţin ochii. Sigur, a fost un atac cu forţă disproporţionată ca să folosesc un termen din sport, au tăbărît gorilele pe doi oameni.

Rugby-iştii nu au răspuns. Ei nu s-au putut coborî în subsolul societăţii, deşi cred că, dacă se strîngea numai jumătate de echipă, fugea gaşca lui nea Costică şi cu un avion dacă găsea prin preajmă. „Stejarii” n-au făcut asta. Ei nu uită niciodată că „fotbalul este un joc de gentlemani practicat de golani, iar rugby-ul un joc de golani practicat de gentlemani”. Dincolo de asta rămîne „reclama” extraordinară pe care ne-au făcut-o gorilele de Botoşani cu mentalitatea de ţăran de prin acest locuri care îşi simte teritoriul călcat de străini şi atacă. Meciul, spectacolul, tot ce a fost cu adevărat frumos a căzut deja în derizoriu. Botoşani va rămîne în accepţiunea rugby-iştilor şi a unei ţări întregi ca locul în care „stejarii” au luat bătaie. Şi trist este că nu au încasat-o pe teren.

Sergiu BĂLĂŞCĂU