Este vorba despre polițiștii absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina – promoția aprilie 2023, care au fost repartizați la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoșani.
Tinerii polițiști au participat la un program de pregătire desfășurat sub coordonarea Biroului de Pregătire Profesională.
Elementele de teorie au fost îmbinate cu situații de instruire practică, în sesiuni susținute de ofițeri specialiști pe diferite domenii (ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, criminalistică, poliție transporturi), acestea fiind completate cu secvențe de activitate practică la diferite structuri, sub îndrumarea polițiștilor cu experiență.
În acest mod, cei 23 de polițiști aflați în perioada de tutela profesională și-au completat cunoștințele și și-au dezvoltat deprinderile de a acționa eficient, în situații simulate, pe baza unor scenarii concepute de ofițerii instructori.
Scopul programului de pregătire pus în aplicare la nivelul inspectoratului a fost acela de a îmbunătăți modul în care tinerii polițiști realizează intervenția la evenimentele sesizate și acționează pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, având ca țintă finală furnizarea unui serviciu polițienesc de calitate.
Pregătirea tinerilor polițiști a fost desfășurată, cu prioritate în domeniul conducerii auto defensive, dar și pe alte paliere – instrucția tragerii cu armamentul din dotare, pregătire fizică și autoapărare și tactică polițienească, sub îndrumarea ofițerilor din cadrul Biroului de Pregătire Profesională.
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024