Deşi primăvara se apropie cu paşi repezi, următoarele două săptămâni vor fi marcate de perioade geroase, temperaturile putând atinge şi minus 12 grade noaptea în nordul ţării.
În zona Moldovei, între 20 și 24 februarie, media temperaturilor diurne va avea ușoare variații de la o zi la alta, urmând a se menține apropiată de 0 grade, în timp ce minimele nocturne vor avea medii cuprinse între -9 și -3 grade. Apoi vremea se va răci până pe 27 februarie, când în medie vor fi temperaturi maxime de -5...-7 grade, iar media temperaturii minime va coborî sub -12 grade.
Ulterior, vremea se va încălzi treptat iar regimul termic va reveni în vecinătatea normelor acestei perioade din an. Astfel, se va ajunge în 4 martie la valori termice maxime diurne, în medie, de 1...2 grade și o medie a minimelor nocturne în jur de -6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, iar în unele zile acestea pot fi izolat mai importante cantitativ.
La munte, în primele zile ale intervalului, variațiile termice nu vor fi semnificative, astfel încât se va resimți o ușoară advecție rece, dar până în data de 23 februarie situația se va redresa ușor, condiții în care valorile maxime vor avea în medie -4...-2 grade, iar cele minime -10...-8 grade.
După această dată, vremea va marca un proces de răcire accentuată ce se va resimți atât în valorile diurne, ce se vor situa în limitele a -10...-6 grade, cât și în cele nocturne, care vor coborî spre valori medii în jurul a -15 grade. Începând cu 27 februarie, vremea se va încălzi ușor și treptat, așa încât media temperaturilor se va apropia în timpul zilei de -2 grade, iar cea din cursul nopților se va situa între -14 și -12 grade.
Precipitațiile, predominant ninsori, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de două săptămâni, dar în majoritatea zilelor vor fi pe arii restrânse și nu foarte însemnate cantitativ.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile