În noaptea trecerii dintre ani, vremea va fi rece, chiar geroasă în unele zone ale ţării.
"În noaptea de vineri spre sâmbătă, vor fi intensificări ale vântului, iar ninsoarea va fi densă. Astfel, se va crea fenomenul de viscol care va duce la reducerea substanţială a vizibilităţii. Pe litoral, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, cu formare de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -21 de grade, în estul Transilvaniei şi -2 grade în zona litoralului", a precizat meteorologul Romica Jurca.
Sâmbătă, vor fi ninsori slabe în sud-estul ţării în prima parte a zilei, iar în restul ţării vor fi înnorări. Temperaturile maxime vor ajunge la 1 grad în zona litoralului, în zona Moldovei, în Banat şi Crişana, 4 grade în zona Olteniei, dar vremea va fi mai rece în Transilvania şi Maramureş, cu temperaturi maxime sub 0 grade.
În noaptea de Revelion, vremea se va menţine rece, geroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în interiorul arcului carpatic spre -20 de grade în estul Transilvaniei. Izolat va fi ceaţă asociată cu chiciură, a mai spus Romica Jurca.
Sâmbătă la Botoșani cerul va fi variabil cu o temperatură maximă de 3 grade și cea minimă de -7 grade, vremea se va menține însă geroasă în noaptea de Revelion. În prima zi din an vom avea un cer mai mult senin, cu temperatura maximă de 6 grade și cea minima de -6 grade. (Sursa: Click)
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024