Ministrul Educației a prezentat o modificare pentru cei care vor da Evaluarea Națională în 2024.
Elevii care vor fi clasa a VIII-a și vor susține Evaluare Națională în vara lui 2024 ar putea da un examen de admitere la liceu, iar dacă nu intră, apoi vor susține Evaluarea Națională și vor fi repartizați prin procesul clasic computerizat, prevede noua legea a Educației din învățământul preuniversitar, prezentată azi de Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă.
Cele două legi ale Educației sunt lansate în dezbatere publică, timp de 35 de zile până în data de 17 august. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. În această perioadă “așteptăm opinii din partea tuturor celor interesați”, spune Sorin Cîmpeanu.
În privința admiterii la liceu, ministrul Educației a prezentat o modificare pentru cei care vor da Evaluarea Națională în 2024: ei vor avea posibilitatea să dea examen de admitere la unele Colegii Naționale, care pot organiza examene, înainte de Evaluarea Națională.
“Mă adresez elevilor care încep în septembrie clasa VII-a: ei vor avea o șansă în plus, aceea de a susține un examen de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale, urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de Colegiu Național, colegiile vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu.
Altfel spus, aceste licee care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire. Acest proces de admitere în liceu va fi finalizat înainte de a fi demarată Evaluarea Națională.
În acest fel acei elevi care vor avea această șansă în plus, e vorba de elevii care încep clasa VII-a în septembrie, să se prezinte la Evaluarea Națională pentru a putea candida ca și până acum. În situația în care n-o să ocupe toate locurile, locurile rămase se ocupă prin repartizarea computerizată deja cunoscută”, a declarat oficialul.
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Dodo, „Elefănțelul curios” îi invită pe cei mici la teatru
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Tinerii din Botoșani invitați să decidă viitorul centrelor de tineret
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024