(P) O mașină cu un număr însemnat de kilometri la bord poate avea destule probleme tehnice costisitoare. Ține cont de informațiile următoare, pentru a evita să cumperi o mașină rulată cu un preț accesibil, dar care, ulterior, îți poate scoate mulți bani din portofel.
Amortizoarele și lonjeroanele cedează din cauza kilometrajului ridicat al mașinii, luând în seamă și condițiile proaste de drum sau sarcinile grele la care o mașină este supusă. De aceea, intervențiile tehnice asupra sistemului de suspensie sunt frecvent întâlnite la mașinile cu mulți kilometri.
Amortizoarele uzate provoacă probleme de rulare a mașinii. De exemplu, plonjare la frânare sau înclinare pe spate la accelerare, salturi neobișnuite sau zgomote în parcurgerea denivelărilor de drum, ruliu sau balans în viraje, vibrații în volan sau chiar anvelope uzate prematur. Prin urmare, confortul și controlul mașinii sunt afectate.
Lonjeroanele sunt componente de siguranță în timpul condusului, respectiv în cazul unor accidente. Ele fac parte, așadar, din structura de rezistență a șasiului. Poți găsi mașini vechi care au lonjeroane sudate, cu un grad mare de rugină sau alte nereguli. Pentru a afla dacă s-au efectuat modificări asupra lonjeroanelor, se urcă mașina pe rampă pentru a fi inspectată vizual.
O casetă de direcție cu probleme poate pune în pericol siguranța condusului. Pe scurt, ea coordonează mișcarea volanului cu cea a roților din față.
Cel mai simplu test este să staționezi cu mașina pe un drum drept, apoi să virezi din volan pentru a vedea dacă ai jocuri sau zgomote.
Alte simptome specifice: manevrare greoaie a volanului, smucituri la bracarea roților sau imposibilitatea ca mașina să își mențină direcția pe un drum drept. Dacă depistezi astfel de probleme, va trebui să vizitezi un service auto. Este foarte posibil să îți trebuiască piese servodirectie la pret bun.
Consumul de ulei este o situație comună la mașinile vechi, respectiv cele care au motoare cu un grad ridicat de uzură. De ce poate consuma o mașină ulei? Sunt câteva cauze principale:
1. Segmenți uzați sau simeringuri de supapă uzate;
2. Funcționarea necorespunzătoare a turbo-compresorului (joc în ax);
3. Folosirea unui ulei de motor necorespunzător.
În primele două situații, mașina va scoate fum albastru pe eșapament. Totodată, o mașină mai poate pierde ulei. Prin urmare, verifică dacă găsești scurgeri de ulei în locurile în care parchezi sau în blocul motorului, cum ar fi în zona chiulasei.
La defecțiunile unei transmisii, indiferent de tipul acesteia, contează foarte mult modul de exploatare a mașinii, dar și reviziile tehnice necesare pentru o bună și lungă funcționare.
În cazul unei cutii manuale de viteze, uleiul din cutie trebuie schimbat la intervalul de kilometri recomandați de producător sau de service, iar ambreiajul trebuie schimbat atunci când prezintă semne de uzură. De exemplu, în caz de patinare, cuplare greoaie, zgomote la schimbarea treptelor sau poziție anormală a pedalei de ambreiaj.
La o cutie automată de viteze, ansamblul de transmisie este mai complex și, implicit, mai pretențios. Uleiul de transmisie trebuie să fie preocuparea principală a posesorului mașinii, deoarece acesta se schimbă periodic. Un ulei neschimbat la timp duce la probleme tehnice, adică la uzura pieselor din cutie. Dacă se întâmplă asta, așteaptă-te la costuri medii spre mari de remediere.
Turbina se găsește montată atât pe motoare diesel, cât și pe motoare pe benzină. Deși este o piesă relativ simplă, are un rol important în supraalimentarea motorului.
„Șuieratul” este primul simptom acustic pe care îl vei putea auzi ușor la un motor cu turbină defectă. Dincolo de aceste zgomote, vei mai observa că mașina are probleme de accelerație, consumă mai mult combustibil decât de obicei sau evacuează fum negru.
Partea bună este că o turbină se poate curăța, însă, dacă se amână această intervenție de bază, de cele mai multe ori ea va trebui înlocuită. Recondiționarea turbinei este o altă variantă, însă poate fi o intervenție mai scumpă.
Problemele tehnice menționate mai sus se pot regăsi cu ușurință la o mașină cu un număr mare de kilometri. Îți recomandăm să iei în calcul posibilele costuri, iar la găsirea unei astfel de mașini să faci verificări cât mai amănunțite înainte de a da banii.
Sursă foto: Shutterstock
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024