Tragedia de la Piatra Neamț a scos din nou la iveală fragilitatea unui sistem sanitar care ucide, rezultatul celor 30 de ani de politici păguboase, în care politica a devenit lege, iar oamenii au fost reduși la tăcere.
Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș, a transmis un mesaj la scurt timp de la producerea tragediei din Piatra Neamț.
Medicul, născut la Botoșani, și-a manifestat solidaritatea cu corpul medical de la Neamț, dar și cu familiile îndoliate.
”Tragedia de la Piatra Neamț ne pune din nou la încercare solidaritatea cu cei de acolo, cu dr. Cătălin Denciu, cu personalul secției ATI. Colegii anesteziști din întreaga țară au reacționat imediat pentru că ei înțeleg cel mai bine ce înseamnă un bolnav critic, mai ales acum, când colegul nostru este într-o asemenea situație. Sincere condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag, internat în această secție”,
Leonard Azamfirei, medic
Leonard Azamfirei amintește că medicii sunt mereu la datorie, dar că sunt prea puțini și că lupta cu boala devine inegală.
(Medicul Leonard Azamfirei)
”La spital bolnavii sunt internați cu speranța de a fi vindecați. Pierderea oricărei vieți este dureroasă, dar când ea este parte a unui tragedii colective, durerea se multiplică infinit. Prea mulți pacienți, prea puțini medici, prea inegală lupta cu boala, prea multe sacrificii...! Dar, ca de fiecare dată, medicii, întregul personal medical, sunt la datorie. Respect și recunoștință pentru fiecare dintre ei!”,
Leonard Azamfirei, medic
Incendiu de la secția de Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, a fost anunțat sâmbătă, 14 noiembrie 2020, în jurul orei 19:00. Potrivit ISU Neamț, în aproximativ 5 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la secția ATI, în cele 2 saloane aflate la etajul 2 al spitalului.
Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o salvarea persoanelor surprinse în urma incendiului, din cele două încăperi. Pentru evacuarea de urgență a pacienților, precum și pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat simultan, atât din exterior, cu ajutorul scărilor, cât și din interior, prin echipe de căutare-salvare special echipate. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 25 de minute de la primirea apelului.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale.
Totodată, pentru optimizarea misiunii de răspuns, forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate gradual, la fața locului.
Astfel, echipajele de salvatori au fost suplimentate cu pompieri și resurse medicale de la ISU Neamț, ISU Bacău, ISU Iași și SAJ Neamț.
Misiunea a fost una dificilă având în vedere numărul mare de persoane aflate la interior, precum și vizibilitatea scăzută din cauza fumului degajat, pompierii militari acționând pentru evacuarea pacienților din cele două saloane.
Ulterior acestei operațiuni, s-a constatat decesul celor 8 persoane aflate în incinta unde a izbucnit incendiul, iar celelalte 8 aflate în salonul alăturat au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului. Din nefericire, două dintre acestea (deja aflate în stare critică din cauza infectării cu noul tip de coronavirus) au decedat.
Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impuneau pacienților evacuați și care nu puteau fi continuate la spitalul din Piatra Neamț, s-a luat decizia transferului la Spitalul Modular din Lețcani, județul Iași. Cele 6 persoane au fost transportate cu 2 autospeciale de transport victime multiple și 2 unități de terapie intensivă mobilă. Totodată, împreună cu acestea a fost transportată și o altă persoană confirmată pozitiv, aflată la UPU în așteptarea internării la terapie intensivă. Pe toată perioada deplasării, persoanele au beneficiat de asistență medicală acordată de echipaje ale UPU SMURD Iași.
Printre persoanele afectate în urma incendiului se află și medicul de gardă.
În sprijinul lui, s-a luat de urgență măsura transportului cu o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD la aeroportul din Iași, de unde a fost preluat cu o aeronavă militară pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Nationale și transportat la Spitalul Floreasca din București, informează ISU Neamț.
Totodată, în urma acordului primit de spitalul militar “Regina Astrid” din Bruxelles, medicul urmează a fi transferat în cursul acestei dimineți, cu o aeronavă pusă la dispoziție de MApN.
Asistența și echipamentele medicale necesare transportului pacientului vor fi asigurate de un echipaj aparținând UPU- SMURD București.
Poliția a derulat misiuni de identificare a victimelor, aparținătorii acestora fiind informați despre starea de sănătate a pacienților și transportul acestora către o altă unitate spitalicească. De asemenea, au fost derulate și misiuni de informare a familiilor celor decedați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024