Un serviciu important face angajări în următoarea perioadă, iar persoanele care nu au studii superioare pot ocupa și ele o funcție, condiția fiind una singură.
Serviciul Român de Informaţii angajează personal cu studii medii sau superioare, dar există și o obligație: să cunoască cel puţin o limbă străină cu circulaţie redusă în România.
Așadar, trebuie să demonstrați că sunteți cunoscători ai următoarelor limbi străine: albaneză, arabă, armeană, azeră, chineză, coreeană, dari, ebraică, georgiană, hindi, kurdă, pashtu, persană, punjabi, rromani, rusă, sârbă, tătară, ucraineană, urdu.
Acest lucru se întâmplă în contextul în care în operaţiunile de securitate naţională, cunoaşterea unor limbi străine cu circulaţie redusă în România poate fi un factor decisiv. De asemenea, o persoană care deține o astfel de aptitudine îi poate ajuta pe ofiţerii de informaţii să înţeleagă subtilităţi culturale, să descifreze înscrisuri, să surprindă semnificaţii care pot scăpa unui cunoscător mediu.
În ceea ce privește profilul candidatului, pentru a ocupa un astfel de post, candidaţii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ condiţiile de încadrare în SRI şi să promoveze etapele succesive de verificare şi selecţie.
Candidaţii trebuie să facă dovada, pe parcursul procesului de selecţie, că îndeplinesc suplimentar anumite criterii specifice: pregătire profesională într-un domeniu de interes actual pentru Serviciu (experienţa efectivă de lucru în domeniul respectiv reprezintă un avantaj), inteligenţă peste medie, nivel superior de cultură generală şi competenţe lingvistice, interes pentru dezvoltare continuă şi capacitate ridicată de învăţare, o stare de sănătate, atât fizică cât şi psihică, bună (apt medical şi psihologic, conform baremelor stabilite de SRI).
Anumite posturi necesită abilităţi ridicate de relaţionare şi comunicare, de analiză şi sinteză, adaptare, creativitate, spontaneitate, responsabilitate, rezistenţă crescută la condiţii de stres.
Persoanele care respectă criteriile impuse și intră în echipă vor avea acces la numeroase drepturi oferite de statutul de militar, dar şi la beneficii adaptate nevoilor fiecăruia.
Printre cele mai apreciate acestea sunt:
-program flexibil de lucru, în funcţie de specificul activităţii;
-acces la servicii medicale gratuite asistate de personal medical propriu, în facilităţi ale SRI;
-decontarea chiriei în limita unui plafon maxim; vouchere de vacanţă pe care le poţi utiliza oriunde în ţară;
-acces gratuit la săli de sport proprii, precum şi tarife negociate la abonamente sportive şi servicii de recreere în mediul privat; posibilitatea de a te bucura de mâncare preparată zilnic, la preţuri accesibile;
-contracte avantajoase negociate cu instituţii bancare din România;
-participarea la conferinţe, cursuri şi ateliere de dezvoltare personală; participarea, alături de colegi, la proiecte de responsabilitate socială pentru cauze în care credem.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024