Casa Manolache Iorga este situată în municipiul Botoșani, pe Aleea Unirii.
În trecut a găzduit Muzeul de Etnografie.
Imobilul a fost ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea de străbunicul după tată al lui Nicolae Iorga, unul dintre cei mai bogaţi negustori ai vremii.
Avea vecini de seamă, boieri, colonei, negustori, iar în scurt timp în aceeaşi zonă va fi ridicat şi teatrul din Botoşani. Casa lui Manolache Iorga impresiona prin anvergură şi arhitectură.
„E o clădire deosebită. Aceasta şi Farmacia Gorgias Semaca sunt primele două case cu etaj din judeţ. Stilul arhitectonic e unul orăşenesc” - Gheorghe Median, muzeograf.
Pe lângă grădină, casa are la parter patru camere, un hol şi o pivniţă, iar sus cinci camere uriaşe. În această casă şi-a petrecut timpul şi nepotul lui Manolache, viitorul istoric Nicolae Iorga, scrie Vatra meșterilor și creatorilor de patrimoniu.
După 1955, clădirea a trecut în patrimoniul Primăriei şi dată unor oameni fără locuinţă. În 1980, s-a decis ca aici să fie amenajat Muzeul de Etnografie. Lucrările au durat zece ani. Muzeul a funcţionat până în 2007, când a fost retrocedat unui urmaş al familiei Saint Georges.
Astfel, între anii 1902-1947 a fost numită Casa Saint - Georges, după numele arhitectului şef al oraşului Botoşani.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024