Regulile de circulaţie pe drumurile publice s-au dovedit inexistente pentru un conducător auto din Dumbrăveni. Marţi seară poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani au identificat în trafic, pe D.E. 58, un autoturism al cărui conducător auto se afla sub influenţa alcoolului, iar pasagerii aveau un comportament recalcitrant. La faţa locului a fost dirijat un echipaj al poliţiştilor rutieri, care au depistat maşina în zona podului peste Siret, însă la vederea echipajului, conducătorul automobilului a virat pe un drum care face accesul spre balastiera Siret.
Dus cu cătuşe la spital
Poliţiştii au efectuat semnalul de oprire prin mijloacele acustice-luminoase şi prin port-voce, însă şoferul tot nu a oprit. El a fost urmărit pe o distanţă de aproximativ 3 km, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a derapat şi s-a oprit. Într-un final poliţişti l-au identificat ca fiind Petru P., de 43 ani, din Dumbrăveni. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi s-a manifestat agresiv, astfel încît i s-au pus cătuşe. Ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile