Numărul curselor charter de la Suceava crește, noutatea fiind aceea că vreme de o lună o cursă de sezon va opera de la aeroportul de la Salcea spre stațiunea egipteană Hurghada, între 19 aprilie și 24 mai.
Cursa va fi operată de o companie nou înființată – Bees Airlines Romania -, avându-l ca acționar pe antreprenorul maghiar Baganics Andrij. Compania are în flotă un avion Airbus A320-232 , cu o capacitate de 180 de persoane. Zborurile charter de la Suceava la Hurghada vor fi efectuate în intervalul 19 aprilie – 24 mai.
O altă noutate este introducerea unei curse charter suplimentare către Heraklion (Creta), care va fi operată de o aeronavă a companiei SkyUp Malta.
Cert este că vor rămâne în continuare curse charter spre Heraklion (Creta) și vor fi operate de Sky EXPRESS în fiecare zi de marți din intervalul 11 iunie – 24 septembrie, la care se adaugă cele operate de SkyUp Malta în intervalul 26 aprilie – 25 octombrie, potrivit obiectivdesuceava.ro
Totodată, celor cinci curse spre Antalya (în patru zile ale săptămânii, duminică fiind două curse de la Suceava spre Antalya organizate de două companii diferite) li s-a mai adăugat încă una.
Cursele charter spre Antalya programate și anunțate din februarie pentru zilele de luni, miercuri, joi și duminică – unele vor fi operate cu începere din mai, altele din iunie, iar unele se vor finaliza în septembrie, altele în octombrie – li s-a mai adăugat o cursă charter care va fi operată de Tarom în ziua de vineri, în intervalul 7 iunie – 27 septembrie.
Compania basarabeană HISKY va opera curse charter de la Suceava către stațiunea tunisiană Monastir în fiecare zi de luni din intervalul 10 Iunie – 23 Septembrie. Anul trecut, compania basarabeană HiSky a operat două curse spre Antalya, dar acum nu mai figurează cu vreun zbor de la Suceava spre această destinație, în schimb a venit cu o noutate așteptată de o parte a publicului amator de destinații în zona mediteraneană. O destinație inedită până acum pentru Suceava va fi celebra insulă grecească Rhodos, cursele charter urmând a fi operate în perioada 9 iunie – 22 septembrie de către compania Fly Lili.
(foto – depositphotos.com)
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024