Platon afirma că „Muzica este arta cu materialul cel mai imaterial”.
Tot imaterial, sufletul ucenicului în Muzică se modelează după tiparul unui Maestru. Unii se pierd pe drum, alţii ajung să îşi depăşească Maestrul, a cărui menire este să îl facă pe discipol să simtă că fără iubire, fără adevăr şi lumină, viaţa este lipsită de sens şi de roade, să îl ajute să găsească acel ceva vast şi infinit din interiorul lui, care apropie pe om de Dumnezeu.
De aceea, în perioada 15-18 februarie 2017, 25 de elevi din Botoşani şi Suceava au participat la Cursul de măiestrie interpretativă – pian şi flaut – susţinut la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, de doi solişti de valoare.
Horia Maxim – pianist de origine româna şi profesor la Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti. Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim abordeaza un repertoriu vast, atât ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor prestigioşi dirijori - cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini, în diferite ansambluri camerale. Este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic.
Mihaela Anica – muzician înzestrat cu o mobilitate artistică remarcabilă. Flautista Mihaela Anica desfăşoară – atât în Austria, ţara sa de adopţie, cât şi dincolo de graniţele acesteia – o bogată activitate scenică, interpretând, în numeroase recitaluri şi concerte, unele dintre cele mai valoroase lucrări din întreaga creaţie camerală şi concertantă dedicată flautului.
Cursul, aflat la cea de-a III-a ediţie, este organizat în cadrul proiectului „Arta interpretativă în predarea flautului şi pianului”, iniţiat de profesorii Anamaria Andronic şi Alexandra Atudoroaie, de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, fiind coordonat şi monitorizat de profesor Beatrice-Cătălina Păpădie, director şi profesor Ionuţ Manta, director adjunct.
Proiectul, menit să contribuie la evaluarea şi descoperirea sinelui creator, a dobândit din ce în ce mai mulţi participanţi, beneficiarii direcţi fiind elevii participanţi şi, implicit, profesorii acestora, care vor asista la orele susţinute de maeştrii invitaţi la proiect.
Şi care vor redefini orele de curs, fiindcă muzica nu este doar arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică, ci este, aşa cum afirma Emil Cioran, „timp sonor”.
(Comunicat de presă)
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024