Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean iau în calcul suspendarea orelor de curs pe data de 5 respectiv 8 octombrie 2018.
Și asta pentru că unele unități de învățământ sunt secții de votare pentru referendumul care va avea loc pe 6 și 7 octombrie 2018.
„Aș vrea să vă întreb dacă luăm în calcul suspendarea cursurilor în școlile unde avem secțiile de votare pentru zilele de 5 și 8 octombrie”, l-a întrebat prefectul Dan Șlincu în cadrul ședinței de astăzi a Colegiului Prefectural pe șeful IȘJ
„Experiența celorlalte alegeri ne-a demonstrat că nu au fost probleme majore după alegeri. Într-adevăr anul acesta sunt două zile și luăm în calcul eventual suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ care învață în două schimburi. În funcție de ora care se stabilește să se predea școala vineri putem lua în calcul acest lucru dar zic eu că nu vor fi disfuncții majore. Oricum pe 5 octombrie unitățile de învățământ sărbătoresc Ziua Națională a Educației prin manifestări specifice, manifestări extrașcolare”,
Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ
În perioada imediat următoare se va lua o decizie cu privire la acest aspect.
63 de unități de învățământ din județul Botoșani vor fi secții de votare.
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024