Auditul efectuat de inspectorii financiari ai Camerei de Conturi Botoșani a început în luna iunie a acestui an și s-a terminat spre finalul verii.
Controlorii financiari nu au descoperit în documentele Primăriei municipiului Botoșani erori grave prin care instituția să fi fost prejudiciată în mod flagrant.
Au fost mai degrabă constatări privitoare la procedurile care au nevoie de actualizări.
Singurul prejudiciu depistat este în cuantum de 58.491 lei, bani care au fost imputați către SC Eltrans SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Botoșani.
Camera de Conturi a recomandat: „stabilirea și recuperarea prejudiciului cauzat entității, reprezentând subvenții plătite operatorilor pentru acoperirea diferenței de tarif la transportul public de călători pentru abonamente acordate unor categorii de persoane în anul 2023, precum și de recuperare a acestuia în dispozițiile legii”.
Concret, au fost identificate persoane decedate care nu au fost radiate din listele ce au stat la baza plății subvenției în valoare de 58.491 lei pentru transportatorii locali.
Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA
„Este vorba despre 82 de pensionari care în timp ce aveau abonament valabil la noi, ei au decedat. Și noi am facturat mai departe, cei de la Evidența Populației neanunțându-ne că aceste persoane între timp au decedat. Și s-a făcut ștorno și banii au fost dați înapoi la Primărie. Între timp s-a remediat cu Evidența Populației, ei au o rubrică informativă și din lună în lună ne anunță dacă unul dintre pensionarii care au abonament la noi decedează și atunci i se anulează abonamentul automat”.
La societatea Microbuzul nu a fost depistat niciun astfel de caz: „Nu, la noi nu a fost cazul. Am în vedere tot timpul, dau lista înainte, o verific, să nu fie probleme”, a transmis Dumitru Bălan, directorul SC Microbuzul SA, societatea care asigură transportul public cu microbuzele în municipiul Botoșani.
Pentru ca situația să nu se repete s-a recomandat actualizarea procedurilor de lucru astfel încât să se asigure conformitatea deconturilor depuse de operatorii de transport local cu informațiile existente la serviciul de stare civilă.
Datele de stare civilă vor fi transmise lunar de către serviciul de specialitate și nu anual cum se întâmpla în trecut.
Sumele au fost recuperate integral.
Administratorul public al Primăriei a fost desemnat să urmărească ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor care au fost incluse în raportul Camerei de Conturi care a auditat Primăria pe activitatea financiară din anul 2023.
Mircea Magdalena, administrator public Primăria Botoșani
„Am fost desemnat prin dispoziție de dl primar de a ocupa postul de președinte de urmărire a măsurilor care trebuie îndeplinite din raportul Curții de Conturi. Ei vin în control în fiecare an, stau câte trei, patru luni la noi și nu au fost măsuri care să ne pună în dificultate, am dus la îndeplinire toate măsurile”,
Printre alte măsuri s-a impus stabilirea și recuperarea sprijinului financiar acordat în anul 2023 și neutilizat în termen legal în cadrul programului Materna.
Primăria Botoșani acordă o serie de vouchere în valoare de 2.000 de lei femeilor cu vârsta de peste 18 ani care se pregătesc să aducă pe lume un copil.
Cheltuirea acestor sume nu s-a efectuat în termenul prevăzut în program astfel că au existat mame care au trebuit să restituie banii.
De asemenea, au fost o serie de măsuri și pentru Teatrul Mihai Eminescu, unde s-a cerut actualizarea contractelor astfel încât drepturile salariale precum și alte sume acordate prin act administrativ să fie transparente.
Conducerea Teatrului Mihai Eminescu a transmis documente din care reiese că anumite sporuri sau indemnizații au fost acordate având la bază decizii sau acte adiționale.
S-a recomandat actualizarea contractelor de muncă cu numărul de zile de concediu de odihnă prin acte adiționale, iar drepturile salariale să fie stabilite în funcție de timpul efectiv lucrat.
Și nu în ultimul rând, Camera de Conturi Botoșani a recomandat celor de la compartimentul audit public intern din cadrul Primăriei să întocmească un plan de audit intern pentru verificarea tuturor entităților din subordine care să cuprindă toate activitățile derulate la nivelul municipalității, cel puțin o dată la 4 ani.
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile