Un control al Curții de Conturi derulat anul trecut a avut drept rezultat deschiderea unui proces în instanță și finalizarea lui cu o sentință nefavorabilă Primăriei.
Anul trecut, după ce au petrecut la Primărie câteva săptămâni bune, controlorii financiari de la Curtea de Conturi au imputat municipalității o serie de sume cheltuite în mandatul din perioada 2012 – 2016, când primar a fost Ovidiu Portariuc.
Practic este vorba despre suma cheltuită pentru auditul de la Urban Serv și Locativa de firma PricewaterhouseCoopers care a costat aproape 120.000 de lei. Acest audit nu a fost făcut public, din cauza unei condiții aberante de confidențialitate, impusă de firma auditoare.
Primăria a contestat decizia Curții de Conturi, acțiunea fiind înaintată în instanță de secretarul suspendat al Primăriei, Ioan Apostu. Și pierdută.
”Într-adevăr, am avut o contestație, ne-am judecat cu Curtea de Conturi, s-a pierdut acel proces. Iar una dintre măsurile dispuse este să recuperăm acei bani. Drept urmare, va fi o comisie care va analiza acest lucru și va spune cine trebuie să dea banii”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, Curtea de Conturi impusă și sumele ce i-au fost acordate lui Eugen Țurcanu, sub forma unor drepturi salariale, pentru perioada în care a fost suspendat din funcția de director la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA).
El a contestat dispoziția prin care a fost eliberat din funcție și a avut câștig de cauză. Instanța a decis și plata salariilor aferente pentru perioada în care a fost suspendat.
Iar suma totală s-ar ridica la 250.000 de lei.
„Se vorbește despre niște bani care trebuie recuperați”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Comisia ce se va constitui la nivelul Primăriei va analiza modul în care pot fi recuperate aceste sume și de asemenea, persoanele cu funcții de conducere care au semnat documentele aferente.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024