Mult anunţatele disponibilizări de la Garda Financiară au avut loc. Joi instituţia a primit de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală documentele privind reorganizarea. Practic, s-au trimis decizii de concediere la aproape toţi comisarii, cu două excepţii, Corneliu Mihai, şeful secţiei de la Botoşani şi Romulus Apostol, şef de divizie.
Comisarii au fost înştiinţaţi că pentru o perioadă de 30 de zile se află în preaviz, urmând să rămână pe post doar cei care vor absolvi testarea anunţată de preşedintele ANAF Sorin Blejnar. Din 23 de posturi în cadrul Gărzii Financiare Botoşani vor trebui să rămână doar 17, iar ocupanţii acestora vor fi desemnaţi tocmai prin acest concurs. Cei care vor pica nu vor mai fi reangajaţi la Botoşani, fiind posibil să fie relocaţi în alte departamente sau judeţe, dar şi să iasă pur şi simplu din sistem. Disponibilizările au loc într-un amplu proces de reorganizare naţională a Gărzii Financiare prin care secţia de la Botoşani îşi pierde inclusiv personalitatea juridică. Programul a fost adoptat de Guvern pe 1 iunie şi prevede desfiinţarea a 713 posturi din Garda Financiară, dintre care 300 sunt ocupate.