(P) Dacia a anunțat că versiunea restilizată a mașinii electrice Spring va costa de la 16.900 euro, iar prin Rabla Plus, de la 11.800 euro. Comenzile vor putea fi făcute de la final de aprilie, iar mașina va ajunge în septembrie la primii clienți. Botoșănenii pot comanda automobilul la showoom-ul Darex Auto de la Botoșani Shopping Center.
Noul Spring are motorul de 65 CP/48 kW atât pe nivelul de echipare Expression, cât și pe versiunea Extreme. În ceea ce privește motorizarea de 45 CP, aceasta este disponibilă pe versiunea Essential.
Prețul de 16.900 euro, TVA inclus, este pentru varianta Essential Electric 45, iar motorul mai puternic va fi disponibil în două variante: Expression Electric 65 (18.900 euro) și Extreme Electric 65 (de la 19.900 euro). Prin Rabla Plus prețurile sunt mai mici cu 5.100 de euro.
Dacia a prezentat în februarie versiunea restilizată a mașinii electrice de oraș Spring la care planșa de bord este complet nouă, iar la interior se găsește mai multă tehnologie. Autonomia promisă este mai mare de 220 km.
Autonomia promisă este de peste 220 km pentru toate versiunile (omologare în curs), „mai mult decât suficientă pentru șoferii cu trasee cotidiene de 37 km pe zi” (conform datelor colectate de Dacia prin intermediul sistemelor conectate la bordul vehiculului).
Bateria este de 26,8 kWh. Consumul de energie promis este de sub 14,6 kWh/100 km. Mașina este echipată standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore sau în doar 4 ore cu ajutorul unui „wall box” de 7 kW. Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW, care asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.
Lansat în prima jumătate a anului 2021, primul model electric al gamei Dacia a înregistrat peste 140.000 de unități vândute, din care 61.803 au fost comercializate în cursul anului 2023 (+26% față de rezultatul anului precedent).
Spring a ocupat în 2023 locul al treilea în Europa în clasamentul celor mai vândute mașini electrice către clienții persoane fizice.
În 2023 au fost înmatriculate în România 6.875 de unități, ceea ce echivalează cu peste 43% din totalul pieței de full-electrice.
Sistemul multimedia Media Control, disponibil în serie pe versiunile Essential și Expression, beneficiază de comenzi pe volan, cu afișaj al informațiilor media și al apelurilor telefonice pe tabloul de bord. Sistemul este dotat cu 2 difuzoare, conexiune Bluetooth, un port USB.
Disponibil ca dotare standard pe versiunea Extreme și opțional pe Expression, sistemul Media Nav Live oferă un ecran central de 10", care încorporează navigație conectată până la 8 ani, integrând informații în timp real despre condițiile de circulație și hărți europene actualizate. Mai mult, oferă conectivitate Apple CarPlayTM și Android AutoTM, precum și două porturi USB.
Mai multe informații puteți obține la showroom-ul Darex Auto de la Botoșani Shopping Center. Sau puteți să sunați la 0753.161.718 ori să scrieți la [email protected].
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024