FC Botoșani joacă iar un meci oficial după o pauză de două săptămâni aproximativ, într-un meci programat pentru luni, 23 octombrie 2023, de la ora 18:00, împotriva celor de la Sepsi Sfântul Gheorghe.
În acest interval jucătorii de la FC Botoșani s-au pregătit iar staff-ul tehnic a încercat să recupereze din handicap în ceea ce privește condiția fizică a fotbaliștilor care nu este una la nivel înalt.
”Am avut pauza asta, sunt foarte mulțumit de cum s-au pregătit jucătorii. Din păcate, avem jucători care vin după o perioadă de pauză, de inactivitate și aici a trebuit să lucrez mai... să fiu mai atent cu ei. Avem problemele astea cu jucători care au venit târziu sau care au pierdut o parte din pregătire și automat lucrul ăsta s-a văzut”,
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
În privința meciului de luni, tehnicianul susține că va da piept cu un adversar care a pierdut ultimele șase meciuri și care în mod sigur ca încerca un fotbal de calitate.
„Mergem să jucăm, mergem să arătăm bine. Îmi doresc foarte mult, chiar dacă avem absențe și absențe importante, cauzate de suspendări sau jucători care sunt accidentați, mergem să facem un menci bun. Am așteptat, ca echipa noastră să arate curaj, determinare și mi-aș dori foarte mult, măcar din jumate de ocaziile care le avem, să și inscriem. Asta ar fi ideea”,
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
Următorul adversar al echipei botoșănene este unul agresiv care atacă continuu. În opinia antrenorului Dan Alexa este o formație care a fost înfrântă greu atât la Constanța cât și la FCSB sau Iași
„Am înțeles că e o echipă care are stabilitate financiară, condiții foarte bune. Arată rău ca și rezultate de o lună de zile, dar pentru mine important este ca echipa noastră să fie foarte motivată, să fie determinată, să nu arătăm disperare, pentru că jucătorii trebuie să înțeleagă foarte bine că mai sunt 81 de puncte pus în joc, nu avem de ce să fim disperați, nu avem de ce să ne fie frică, trebuie să jucăm. Avem nevoie de un declic, avem nevoie de o victorie. E important pentru mine să ieșim din poziția asta ultimă. Am avut posibilitatea de câteva ori, din păcate, n-am făcut-o, dar nu trebuie să ne pierdem speranță. Este cea mai mare greșeală pe care putem să o avem”,
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
În trecut au mai fost echipe cu puncte puține, a continuat Alexa, care s-au salvat de la retrogradare, doar că au urmat pașii corecți.
Jucătorii de la FC Botoșani trebuie aduși la condiția fizică optimă pentru a nu mai fi supuși accidentărilor.
Și mai ales să iasă din zona în care înscriu greu și primesc gol ușor.
„Probabil și poziția, și faptul că nu s-a câștigat, și faptul că se vorbește de pe acum de retrogradare. Sunt atâtea și atâtea exemple în ultimii ani în care echipe cu mai puține puncte au terminat turul, sau chiar și returul. Dar, repede, nu avem voie să capitulăm, pentru că mai sunt foarte multe vechi de multe puncte și distanța nu este așa mare”,
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
Concluzionând, tehnicianul este optimist într-o revenire a echipei și într-o victorie care ar aduce o stabilitate din punct de vedere psihic dar și pentru poziția din clasament.
v
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024